Baumix, producator roman de materiale de constructii cu peste 10 ani de activitate, devine Patru Maini, pozitionandu-se, in plus, drept integrator de servicii si solutii pentru personalizarea caselor.
Patru Maini va include si o componenta mare de antreprenoriat social, potrivit oficialilor companiei.
“Dupa 10 ani de business Baumix, mi-am dat seama ca acesta a evoluat catre ajutarea comunitatilor si legatura stransa cu clientii, asa ca ne-am dorit un brand care sa exprime aceste lucruri”, spune Augustin Russu, fondator si director general Patru Maini.
Procesul de rebranding al producatorului de adezivi, tencuiala decorativa, produse de finisare a fatadelor si chituri de rosturi implica repozitionarea gamelor de produse din portofoliu, pastrand brandul Baumix doar sub forma de gama. Astfel, produsele Patru Maini vor fi impartite in trei game, avand aplicabilitate directa pe nevoile clientilor. In ceea ce priveste pozitionarea drept integrator de solutii pentru personalizarea caselor, Patru Maini are in vedere colaborarea stansa cu arhitecti, designeri, mesteri, constructori, dar si cu beneficiari.
De asemenea, rebrandingul marcheaza si introducerea unei noi abordari de marketing, orientata catre ajutarea comunitatilor locale unde brandul este prezent. Ca un prim pas, compania intentioneaza sa renoveze 48 de institutii de invatamant, centre de plasament si spitale, cu ajutorul cumparatorilor, a voluntarilor si a partenerilor. Primele lucrari urmeaza sa inceapa in luna august.
Inceput in luna octombrie a anului trecut, procesul de rebranding a cuprins auditarea interna a membrilor organizatiei, alaturi de auditarea externa a partenerilor si a clientilor. In urma cercetarii, au fost identificate valorile si viziunea antreprenoriala pe care este fundamentata pozitionarea noului brand. Pe langa noul nume si