Procedura privind reactualizarea studiilor de fezabilitate pentru "Spitalul Regional de Urgenţă" este amânată cu bună ştiinţă de liderul Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, au acuzat reprezentanţii PDL.
Democrat-liberalii au atras atenţia că şi alte proiecte demarate în mandatul Alin Tişe, fie au fost trase pe linie moartă, fie stagnează din pricina nepriceperii manageriale de care dau dovadă actualii lideri ai Consiliului Judeţean.
Situaţia programelor de modernizare a drumurilor judeţene este una incertă, au atras atenţia consilierii PDL, ieri, într-o conferinţă de presă. Aceştia au arătat că nu există un raport care să ateste evoluţia lucrărilor pe care constructorii s-au angajat să le facă. "În acest moment nu ştim în ce stadiu au evoluat lucrările la aceste drumuri. Din informaţiile pe care noi le avem, în prezent nu se lucrează nimic, iar acest lucru este foarte grav. Domnul preşedinte Horea Uioreanu nu ştiu cu ce îşi pierde vremea însă, cu siguranţă, nu este în măsură să ne ofere nişte răspunsuei", a comentat liderul consilierilor PDL, Alexandru Coroian.
El a reamntit că mai sunt şi alte proiecte care merg foarte greu. "Proiectul managementului de deşeuri este departe de a fi intrat în linie dreaptă. La cum merg lucrurile, mi-e greu să cred că depozitul va fi gata până anul viitor. Trebuie spus că nu s-au demarat încă licitaţii importante din cadrul acestui proiect, precum cea privind achiziţionarea echipamentelor pentru colectarea deşeurilor. Nu ştim nici măcar dacă s-a semnat contractul pentru licitaţia ce viza construcţia dumului de acces la depozit", a spus Coroian.
Consiliul Judeţean s-a împotmolit şi în privinţa extinderii reţelei de parcuri industriale, au mai arătat consilierii PDL: "Au rămas cu aceiaşi investitori care au bvenit pe vremea noastră , Bosch şi De Longhi. Unde este marea extindere a parcului din Jucu. Unde sunt