Zâmbete, lacrimi, glume şi mesaje de dragoste, dar şi o repriză anemică de contestări. Aceasta a fost esenţa întâlnirii de ieri a preşedintelui Traian Băsescu cu locuitorii din Chişinău. Sursa: LUCHIANIUC.COM
1 /.
După 8 ani şi jumătate de mandat, şeful statului român nu a pierdut nimic din popularitatea de pe malul stâng al Prutului şi a savurat din plin afecţiunea arătată de toţi cei pe care i-a întâlnit.
Bronz prezidenţial
Preşedintele României, Traian Băsescu, a ajuns la Reşedinţa de Stat, unde era aşteptat de omologul său moldovean, Nicolae Timofti, cu două minute după ora 10.00, ora la care era programată primirea oficială.
Cei doi au trecut în revistă garda de onoare, prilej cu care cei aproximativ 50 de gazetari, de pe ambele maluri ale Prutului, au putut admira bronzul puternic al fostului căpitan de vas.
Pentru ziariştii români vedeta zilei a fost John Onoje, unionistul originar din Sierra Leone, prezent în grupul susţinătorilor lui Traian Băsescu. El a dat mai multe interviuri, în care a condamnat ocupaţia sovietică a Basarabiei.
În apropiere de Reşedinţa de Stat a preşedintelui moldovean, s-au strâns două grupuri de cetăţeni: circa 100 de simpatizanţi ai şefului de stat român, înarmaţi cu steaguri şi scandând lozinci unioniste, şi cinci-şase contestatari, care au făcut gălăgie cu ajutorul unor fluiere.
După intonarea imnurilor de stat, cei doi preşedinţi s-au retras, preţ de câteva zeci de minute, pentru discuţii tete-a- tete, apoi au susţinut o conferinţă de presă comună.
Agendă
Agenda şefului statului român a inclus întâlniri şi cu premierul şi preşedintele Parlamentului de la Chişinău.
Traian Băsescu a descins apoi la Statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, unde-l aşteptau circa 300 de susţinători ai unirii R. Moldova cu România, cu zeci de steaguri tricolore şi un banner inscripţionat cu textul „Un