Foştii iubiţi parcă au făcut front comun şi vor s-o streseze la maximum taman când e în toiul pregătirilor de nuntă cu alesul ei, Victor Slav (33 de ani). Bianca Drăguşanu (31 de ani) pare urmărită de ghinion, căci nici bine nu s-a stins scandalul cu Coco Păun, când altul s-a aprins!
Cel care revine în scenă este fotbalistul Adrian Cristea (29 de ani), iar cei care au dat naştere unui nou conflict sunt chiar cei pe care roşcata îi considera prieteni, şi anume Cezar şi Maria, părinţii finuţului ei. Maria, mama copilului botezat, în octombrie 2012, de ea şi de fotbalist, a făcut declaraţii incendiare, conform cărora Bianca şi Cristea s-ar fi întâlnit în secret duminică seara, în casa Mariei, din comuna Roşu. Foc şi pară în urma acestor afirmaţii, Bianca a ieşit la atac, sfătuindu-l pe Cristea să accepte faptul că a pierdut- o definitiv.
“Nu mă surprind toate aceste declaraţii răutăcioase. Între mine şi Adi nu s-a întâmplat nimic. Dacă aveam vreun sentiment faţă de Adi, eram cu el acum. Nu cred că mă iubeşte, o face din orgoliu. M-a cerut în căsătorie la Cezar acasă, în condiţiile în care eu am nunta organizată. Adi, m-ai pierdut! Te rog, acceptă! Chiar dacă mă despart de Victor, nu mă împac cu Adi”.
Mai mult, focoasa roşcată le-ar fi povestit ieri prietenilor apropiaţi că nunta ei cu Victor va avea loc conform planului şi că nimic nu le poate afecta fericirea.
Ieri, după tot balamucul cu Adrian Cristea şi Coco Păun, Victor şi Bianca şi-au postat pe contul de Facebook o fotografie incendiară