Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planetariul din Suceava intră în reparaţii capitale

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 17 iulie 2013 ·

Planetariul din municipiul Suceava, clădire care aparţine Consiliului Judeţean, dar care a fost dată în folosinţă Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, va intra în reparaţii capitale. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alexandru Rădulescu. Rădulescu a declarat că investiţia, estimată la 718.000 de lei cu TVA inclus, va fi finanţată de la bugetul Consiliului Judeţean.

„Lucrările ar putea demara chiar în acest an. Oricum investiţia trebuie să fie gata până anul viitor, întrucât Suceava ar putea să găzduiască Olimpiada Internaţională de Astronomie, unde sunt aşteptate să participe peste cinci sute de persoane din toată lumea”, a spus Rădulescu. Deliberativul judeţean va aproba în şedinţa de vineri, 19 iulie, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Reparaţii capitale la Planetariul Suceava".

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean a arătat că în prezent Planetariul se află într-o stare avansată de degradare, clădirea necesitând lucrări interioare, lucrări la faţade, lucrări de asigurare a confortului termic prin dotarea cu instalaţie de aer condiţionat, intervenţii la terasă şi cupolă.

Planetariul şi Observatorul Astronomic din Suceava a fost inaugurat în 1982, fiind al treilea obiectiv de acest tip din România şi cel mai mare din ţară în ceea ce priveşte capacitatea sălii şi diametrul cupolei.

Observatorul este alcătuit din: sală de proiecţii (filme video şi fond documentar), sală de expoziţii de astronomie, cameră solară, bibliotecă care cuprinde cărţi şi periodice de specialitate. De-a lungul timpului Planetariul a găzduit nu doar activităţi propriu-zise din domeniul astronomiei, ci şi acţiuni cultural-educative precum spectacole de planetariu, proiecţii cu ajutorul celestatului, cercuri de astronomie, cu participarea unui număr însemnat de elevi, expuneri, simpozioane, m

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 23 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 59 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°