Primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), pentru că, în perioada 2010-2013, a deţinut simultan funcţia de edil şi pe cea de reprezentant al municipalităţii în AGA unei firme.
Edilul Constantin Octavian Boşcodeală s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 21 mai 2010 -12 martie 2013, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de primar al municipiului Buzău şi calitatea de reprezentant al municipiului Buzău în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor SC Aquafor SA Buzău, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
"Astfel, Boşcodeală Constantin Octavian a încălcat dispoziţiile articolului 87, alin (1), litera f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora Funcţia de primar [...] este incompatibilă cu [...] funcţia de reprezentant al unităţii administrativ –teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local", se arată în documentul citat.
Primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, fiind acuzat, printre altele, că ar fi dat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei Asociaţiei Sportive Fotbal Club Gloria Buzău, a anunţat, marţi, DNA.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a lui Boşcodeală pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, se arată într-un comunicat de marţi remis MEDIAFAX de DNA.
Potrivit procurorilor, în perioada 2002 - 2008, primarul municipiului Buzău a acordat unor asociaţii sportive, persoane juridice non-profit, în mod ilegal, fonduri neram