Ion Voinescu, fostul adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, pensionar de la 1 iulie, vrea să se îmbogăţească ilegal de pe urma Complexului Energetic Oltenia. Poliţistul pensionar a devenit, în 2012, proprietar a două suprafeţe de teren, agricol şi forestier, după ce le-a achiziţionat de la tatăl său, Voinescu Ilie. Fostul adjunct al IPJ Gorj vrea să vândă pădurea complexului, cu toate că este departe de perimetrul de exploatare. Şi mai interesant este că pădurea de salcâmi de 23.650 de metri pătrați „a răsărit” cam peste noapte, puieţii fiind plantaţi în urmă cu 6-7 ani. Cu toate că este conştient de ilegalitatea achiziţiei pădurii, Voinescu a condiţionat CEO să o cumpere, dacă vrea să înainteze cu excavatoarele pe celălalt teren, cel agricol, aflat în perimetrul de exploatare.
Proaspătul pensionar Ion Voinescu a fost, cel puţin în ultimii ani, preocupat de afacerile imobiliare care, acum, după ieşirea din câmpul muncii, îi pot aduce sume considerabile în conturi. Problema este că după ce a dezbrăcat haina de poliţist, Voinescu a uitat, brusc, şi că trebuie să respecte legea şi, mai mult, măcar din spirit civic, să vegheze la respectarea ei. În schimb, fostul adjunct împinge o tranzacţie cu o societate a statului, respectiv Complexul Energetic Oltenia, dincolo de limita legalităţii, doar pentru a-şi satisface propriul interes imobiliar. În cazul în care va reuşi acest lucru, atunci va trebui să dea ochii cu foştii colegi din Poliţie, însă nu pentru a depăna amintiri, ci pentru a da cu subsemnatul la Serviciul de Investigare a Fraudelor. Mai concret, este vorba de un teren forestier pe care Voinescu vrea să îl vândă ilegal companiei producătoare de energie. Fostul adjunct al IPJ Gorj a devenit, din 2012, proprietar al unei păduri de 23.650 mp şi al unui teren agricol de 6.600 mp, ambele pe raza comunei Fărcăşeşti, ambele achiziţionate de la