Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de diplome de BAC, tipărite greşit la un liceu din Gura Humorului. "Vor fi retrase şi retipărite"

Publicat in Antena 3, miercuri 17 iulie 2013 ·

Toate diplomele emise de Colegiul "Alexandru cel Bun" din Gura Humorului, aproape 300, vor fi retrase şi retipărite după ce s-a constatat că, din cauza unei erori de soft, au fost înscrise date incomplete pe aceste documente, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, Laura Hacman.

Hacman a declarat că software-ul de tipărire a diplomelor a generat o eroare, astfel încât notele disiciplinelor la probele scrise de bacalaureat au fost înscrise eronat, neavând înregistrate zecimalele în cifre, ci doar în litere.

"Mediile finale apar corect şi în litere, şi în cifre", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.

Laura Hacman a precizat că toate cele 282 de diplome sunt în curs de retragere şi vor fi retipărite.

"Absolvenţii se pot înscrie la facultate folosind adeverinţa emisă de unitatea şcolară până la obţinerea noii diplome", a spus Hacman.

Situaţia a fost sesizată de cadrele didactice ale Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava la înscrierea unor absolvenţi ai acestui colegiu.

"E o anomalie de sistem. Greşeala apare din sistemul informatic care tipăreşte diplomele", a spus rectorul universităţii sucevene, Valentin Popa.

Citeşte mai multe despre: diploma bac diploma gresita bac colegiu din Gura Humorului diplome bac gresite liceu din Gura Humorului

Toate diplomele emise de Colegiul "Alexandru cel Bun" din Gura Humorului, aproape 300, vor fi retrase şi retipărite după ce s-a constatat că, din cauza unei erori de soft, au fost înscrise date incomplete pe aceste documente, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, Laura Hacman.

Hacman a declarat că software-ul de tipărire a diplomelor a generat o eroare, astfel încât notele disiciplinelor la probele scrise de bacalaureat au fost înscri

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 29 minute
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Călin Georgescu: „Prefer să mă duc la WASHINGTON de pe o poziție oficială, oricare ar fi aceea”

Gandul acum o ora
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Călin Georgescu, care a discutat despre strategia pe care o va aborda în ceea ce privește politica externă și relațiile cu Statele Unite, în eventualitatea unei guvernări suveraniste. Urmăriți a

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum o ora
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 6 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 6 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 3 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 4 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Vremea

București
acum

11°
joi

9°/23°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/15°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

12°
joi

11°/23°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/11°
dum.

5°/16°
Constanta
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

5°/13°
Timisoara
acum

joi

6°/23°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/17°
dum.

9°/17°