Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Doctor în istorie, zace fără glorie”

Publicat in Adevarul, miercuri 17 iulie 2013 ·

Era un vers dintr-o melodie celebră acum vreo zece ani şi mai bine, cântată de o formaţie cu nume predestinat, aş spune, „Spitalul de urgenţă”, având în vedere că societatea românească suferă de afecţiuni cronice. Recent am citit, cu un amestec de „Stalin şi Caragiale”, vorba lui Belu Zilber, interviul cu Lilian Zamfiroiu, noul preşedinte al ICR.

Trec peste titlul interviului, fabulos prins absurdul lui, de-ar muri de invidie Camus: „Am avut relaţii cu Securitatea, dar nu am semnat”. Atunci în ce au constat relaţiile cu Securitatea şi de ce, la 23 de la Revoluţie, tot ne împiedicăm de Securitate, care parcă pluteşte deasupa ţării precum smog-ul din Mexico City? Întrebare retorică, nu la asta vreau să mă refer.

Spune la un moment dat domnul Zamfiroiu, citez: „Eu admit că nu sunt om de cultură, nici nu am pretenţia de a fi. Faptul că am scris o carte, teza mea de doctorat, nu-mi acordă statutul de om de cultură”. O sinceritate de admirat, mi-am spus, trecând la citirea CV-ului, curios să aflu domeniul în care şi-a susţinut doctoratul. Ca, să vezi, istorie! Frumos! Doar că această informaţie mi-a ridicat alte nelămuriri.

Să spicuim din activitatea domnului Zamfiroiu: absolvent al unui liceu industrial din Râmnicu Vâlcea, redactor-şef al revistei „Universitatea comunistă”, absolvent în 1987 al facultăţii de Filologie din Universitatea Bucureşti. După Revoluţie, devine profesor de limba română, inspector în Ministerul Învăţământului, director al postului „Radio21”, expert în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, director la Direcţia Generală Comunicare şi Diplomaţie Publică din Ministerul Afacerilor Externe.

Probabil aţi înţeles nelămurirea mea. Un doctorat în istorie se obţine, de regulă, nu doar prin absolvirea unei instituţii de învăţământ superior de profil. Ştiu, există şi excepţii. Dar, în plus, ai nevoie de o activitate destul de susţinut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 32 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 28 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 18 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 3 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 59 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 5 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°