Fondul Monetar Internaţional (FMI) a publicat scrisoarea de intenţie trimisă de Guvernul României la începutul lunii iunie, prin care Bucureştiul cere derogări pentru criteriile de performanţă ratate, fapt negat de premierul victor Ponta şi de ministrul pentru buget Liviu Voinea. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Documentul remis FMI de Guvern este datat 10 iunie 2013. Pe 13 iunie, Mediafax a relatat despre faptul că executivul a rata mai multe criterii de performanţă, respectiv criteriul de performanţă privind activele externe nete ale Băncii Naţionale a României, cel privind soldul bugetului general consolidat şi cel privind arieratele bugetului de stat.
Membrii Cabinetului, în frunte cu premierul Victor Ponta, au ieşit la rampă imediat şi au declarat, la unison că Româniaşi-a îndeplinit toate sarcinile asumate în acordul convenit cu FMI.
"Este o boală asta, cu tot felul de surse, ca să ne tragem singuri câte un glonţ în picior", a declarat premierul în acea seară. El a adăugat că "n-am cerut nicio derogare şi că, din câte ştiu eu, vom fi cu toate prior action-urile realizate".
Totodată, și Liviu Voinea, ministru delegat pentru buget, dădea asigurări că Executivul nu a ratat niciun criteriu de performanţă impus de FMI, dar admitea că România mai are timp să se achite de câteva sarcini, cum ar fi privatizarea CFR Marfă şi reducerea arieratelor, până la şedinţa conducerii FMI, care a avut loc pe 26 iunie. Atunci s-a decis încheierea cu succes a acordului cu România.
CITIȚI ȘI: Liviu Voinea: România mai are timp să îndeplinească țintele din acordul cu FMIFMI semnează noul acord cu România cu dinții strânși