O clipă de neatenţie sau intenţie? O ipoteză şoc a apărut în cazul milionarului din Ştefăneşti, Nae Nicolae, care a murit ieri după ce a fost izbit de tren. Unul dintre şoferii care se aflau la barieră, alături de Nicolae, spune că acesta a accelerat în momentul în care a venit trenul şi s-a urcat cu limuzina pe şine.
Ieri, la ora 10.30, omul de afaceri Nae Nicolae (44 de ani), prieten bun cu Gigi Becali, se afla la bariera de pe Şoseaua Petricani din Capitală. Urma să treacă trenul IR 1681, Bucureşti-Constanţa. Nicolae venea dinspre Pipera, unde locuia, şi se afla la volanul unui Bentley argintiu, în valoare de circa 200.000 de euro.
Mai multe bucăţi din maşină au fost tăiate pentru ca aceasta să poată fi trasă de sub tren
"Eram în coloană, la barieră. L-am văzut când a ajuns, pe contrasens, lângă mine. Vorbea la telefon. În momentul în care a venit trenul, a accelerat şi s-a urcat cu maşina pe şine. Trenul l-a izbit în plin", ne-a povestit, sub protecţia anonimatului, un martor. Maşina în care se afla "regele imobiliarelor din Ilfov", cum mai era numit Nicolae, a fost dată peste cap, moment în care Nicolae a fost aruncat prin geamul din spate, pe terasament, la vreo 20 de metri distanţă de barieră.
† Nae Nicolae avea 44 de ani
Înainte de a ridica cadavrul, criminaliştii au luat probe de la faţa locului
"L-am văzut când a trecut printre bariere, apoi când a fost aruncat din maşină. Trenul a continuat să meargă cu maşina în faţă. A pus vreo două frâne şi, apoi, s-a oprit. Am luat-o la fugă să văd dacă mai era cineva rănit. Luase foc maşina şi ieşea fum negru. Mecanicul s-a dat jos cu un extinctor ca să stingă focul. Era şi el şocat, săracul", ne-a povestit Ion Victor, un bărbat care, în momentul accidentului, culegea ciuperci în zonă.
Victor Becali şi Vasile Turcu, ş