Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenechiu a mai pierdut o bătălie. Cererea privind excepţia de neconstituţionalitate, respinsă definitiv de ICCJ

Publicat in Antena 3, miercuri 17 iulie 2013 ·

Relu Fenechiu a mai pierdut o bătălie în justiţie. Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a respins miercuri, definitiv, cererea lui Relu Fenechiu privind o excepţie de neconstituţionalitate care nu a fost admisă de judecătorii din dosarul "Transformatorul" şi care pe 12 iulie l-au condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, potrivit Mediafax.

La ultimul termen de judecată din dosarul "Transformatorul, pe 4 iulie, avocatul lui Relu Fenechiu a cerut instanţei să sesizeze Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate prin care se arăta că actul normativ care reglementează atribuţiile Gărzii Financiare sunt în contradicţie cu mai multe articole din Constituţie şi cu articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cei trei judecători din complet au respins cererea, decizia fiind atacată cu recurs de Relu Fenechiu.

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă care a judecat recursul lui Fenechiu a respins cererea ca nefondată, decizia fiind definitivă.

Avocatul lui Relu Fenechiu, Gheorghiţă Mateuţ, a susţinut, la Completul de cinci judecători, că raportul Gărzii Financiare care a stat la baza condamnării clientului său este nelegal, pentru că a fost făcut de angajaţii instituţiei doar în baza documentelor provenite de la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Apărătorul lui Fenechiu a explicat că prin articolele vizate se permite preluarea unor mijloace de probă într-o procedură ce excede procedurii penale, scăpând de sub controlul garanţiilor care trebuie să însoţească principiile directoare ale procesului penal. Mateuţ a spus că excepţia are relevanţă totală asupra fondului procesului, pentru că "rechizitoriul întocmit în cauză se fundamentează pe raportul Gărzii Financiare din 21 iunie 2010, pe care instanţa de judecată l-a apreciat ca mijloc d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 4 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 3 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 4 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Fată de 10 ani rănită într-un accident provocat de neatenția unui șofer, la Timișoara

Press Alert acum 36 minute
Foto: Arhivă O minoră în vârstă de 10 ani a fost rănită marți, 8 iulie 2025, în urma unui accident rutier produs pe Aleea FC Ripensia din Timișoara. Incidentul s-a produs când un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani a intrat în coliziune față

Donald Trump impune noi taxe vamale majorate pentru alte șase țări, printre care R. Moldova: „Nu vor exista alte amânări”

Adevarul acum 23 minute
Statele Unite impun tarife de până la 40% pentru exporturile din mai multe țări, inclusiv Moldova, începând cu 1 august.

Un lider PSD invocă ieșirea de la guvernare. „Nu acceptăm rolul de figurant într-o piesă scrisă de alții”

HotNews acum 4 ore
Ieșirea de PSD de la guvernare este „o opțiunea reală”, susține liderul organizației județene din Arad, Mihai Fifor. Acesta consideră că pachetul de măsuri fiscale a inclus măsuri care nu au fost discutate cu social-democrații, ceea ce arată lipsă d

Linda Yaccarino, directorul companiei X, deținută de Elon Musk, a DEMISIONAT

Gandul acum o ora
Linda Yaccarino, directorul general al companiei X, deținută de Elon Musk, a anunțat miercuri că demisionează din funcție. Decizia este una surprinzătoare, notează Reuters, care adaugă că demisia vine la doar câteva luni după ce platforma de sociali

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Vremea

București
acum

18°
mie.

16°/31°
joi

13°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

21°/28°
joi

15°/25°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

27°
mie.

22°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

15°/21°
joi

12°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

14°/18°
joi

14°/24°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/31°