Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a eşuat şi la a treia încercare de a vinde imobilele din portofoliu, cedând un singur apartament din aproape 30 active ofertate în prima decadă a lunii iulie, astfel că are acum cale liberă, oferită legal de Guvern, pentru a începe negocieri directe, transmite Mediafax.
Negocierea directă va fi iniţiată deşi consultanţi imobiliari au atenţionat în repetate rânduri că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actuale ale pieţei nu este cea mai bună soluţie şi că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către firme private sunt alternative la vânzarea individuală a proprietăţilor, care ar asigura o transparenţă sporită şi un câştig mai bun pentru stat.
După tenative de vânzare ratate pe parcursul ultimului an şi jumătate, RA-APPS a decis ca, în prima decadă a lunii iulie, să organizeze o a treia licitaţie pentru mai mult de 23 de apartamente, vile, spaţii comerciale şi terenuri, reducând din nou preţul, de această dată cu 20%, şi să lanseze o a doua licitaţie pentru alte cinci apartamente din Bucureşti, cu un preţ redus cu 10%.
Din toate aceste active, regia a vândut un singur apartament cu patru camere în suprafaţă de 131 metri pătraţi, cu 544.360 euro.
Noul cadru legal introdus de Guvern în primăvara acestui an prevede că, în cazul în care cea de-a treia licitaţie a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puţin preţul de pornire al licitaţiei, imobilul va putea fi vândut prin negociere, pe baza unei oferte de cumpărare care va putea fi mai mică cu 30% decât preţul de pornire, nu mai mică decât "valoarea de inventar" a imobilului.
În termen de două zile lucrătoare de la înregistrarea ofertei de cumpărare, RA-APPS va publica pe site-ul propriu anunţul privind înregistrarea aces