S-a născut în 1924. A avut o copilărie frumoasă, iar la vârsta maturităţii toate i-au mers bine. A cunoscut mii şi mii de oameni, cărora le-a dat o pâine de mâncat. Bătrâneţea nu i-a fost deloc liniştită şi, ca mulţi alţii, după 1989 a început să decadă, neadaptându-se vremurilor. A fost însă şi abandonat de cei care s-au angajat să-l îngrijească. Prin 1999 s-a îmbolnăvit grav şi a căzut la pat. În 2006 părea că se pune pe picioare, dar i-a fost tot mai greu, iar inevitabilul s-a produs în această primăvară. Muribund şi în mizerie, la 89 de ani, i se aşteaptă sfârşitul, câteva zeci de oameni care au depins de el ţinându-i lumânarea aprinsă la căpătâi. Va muri în curând, iar rămăşiţele îi vor fi arse. Va mai rămâne doar pe o pagină de Wikipedia, dar şi în amintirile acelor mii de oameni care au depins, la un moment dat, de el.

Cam aşa ar putea fi personificată, succint, istoria SC Laminorul SA. Înfiinţată în 1924 sub denumirea de Întreprinderile Metalurgice Dunărene Brăila, societatea a fost un reper al industriei brăilene pentru multe zeci de ani. Problemele, fireşti de altfel, au apărut după 1989, dar uzina brăileană a avut şi ghinion. Privatizată în 1999 şi preluată de o firmă fantomă de prin Gibraltar, ajunsă din nou la stat şi reprivatizată în 2006, preluată de grupul rus Mechel şi revândută pe doi lei unui SRL cu acţionari ruşi, societatea este acum în moarte clinică, pichetată de câteva zeci de salariaţi care urmează să devină şomeri. Laminorul va ajunge cu siguranţă la fier vechi, dus la topit - culmea ironiei, nu-i aşa? - într-un alt furnal al unei societăţii de acelaşi profil, dar care încă funcţionează, şi va fi transformat în sârmă, în lanţuri sau în cuie, produsele cândva reprezentative ale uzinei brăilene.

Îmi amintesc vremurile copilăriei, când la ora 15.00 un furnicar de oamenii împânzea străzile din cartierul Viziru, unde am