Din ce în ce mai mulţi copii de vârstă preşcolară cântăresc cu mult peste greutatea normală. Specialiştii vă învaţă ce trebuie să faceţi. Sursa: SHUTTERSTOCK
Obezitatea reprezintă o problemă fizică şi psihică cu care preşcolarii din toată lumea se confruntă din ce în ce mai des. La nivel mondial, obezitatea infantilă ajungea în 2010 la 42 milioane de copii supraponderali, potrivit statisticilor OMS.
Pediatrii atrag atenţia că micuţii care depăşesc greutatea normală riscă să sufere de diabet, dislipidemie, probleme respiratorii, boli cardiovasculare şi probleme ortopedice de la vârste tinere.
Medicii spun că un copil este considerat obez dacă greutate lui depăşeşte cu 20% greutatea ideală. Dacă cel mic are cu 10% mai mult, înseamnă că este supraponderal. Pe lângă eforturile părinţilor de a-i alcătui o dietă sănătoasă şi echilibrată, copilul trebuie să facă şi multă mişcare.
Greşeli frecvente
Specialiştii atrag atenţia asupra unor greşeli ce trebuie combătute încă de când copilul este mic. Printre cele mai importante se numără lipsa micului dejun şi băuturile carbogazoase. Iată ce subliniază nutriţionistul Ionuţ Ştefan. absenţa mesei de dimineaţă sau aceasta este foarte sumară: copilul se obişnuieşte prost de mic şi mai târziu nu va lua micul dejun; mese bogate şi rare - o greşeală frecventă. Copiii trebuie să aibă 5-6 mese pe zi, la intervale de 2-3 ore şi bine echilibrate; consum mare de făinoase - patiserie, pâine, covrigei, paste făinoase - acestea ar trebui reduse semnificativ, la fel şi dulciurile. Ele vor fi înlocuite cu iaurturi cu fructe, fructe proaspete, shake-uri de fructe la blender, budinci; escapade la fast food-uri.
Sfaturi utile evitaţi sucurile carbogazoase; dacă copilul nu este alergic, se recomandă peşte şi fructe de mare piureuri de legume - morcov, conopidă, brocoli, ţelină în amestec cu foarte puţin cartof sau deloc