Cu diferenţe colosale între ei, de miză, de popularitate, de proiect politic, cam aceştia sunt cei şapte care vor influenţa, prin participare sau nu, schema electorala a prezidenţialelor din 2014. Revoluţia USL din a doua jumătate a anului trecut a fost atât de comentată încât a ascuns privirii analistului politic un alt fenomen al politicii româneşti: după ani şi ani în care cetăţeanul turmentat a depins de lideri charismatici în aşa fel încât a stricat piaţa marketingului politic până la a-i face pe toţi primarii de comună să se imagineze drept lideri care fascinează, ne-am trezit cu o gravă penurie de lideri. Cu un Traian Băsescu în scădere continuă de popularitate şi cu un PDL ai cărui lideri stau chiar mai jos decât preşedintele în încrederea populaţiei, niciun om serios nu contesta spre sfârşitul anului trecut reuşita împărţirii funcţiilor de preşedinte şi prim-ministru între Crin Antonescu şi Victor Ponta. Cu o uşoară erodare a USL-ului până astăzi, cu certuri în coaliţie şi cu o coabitare neverosimilă acum o jumătate de an, după toate probabilităţile încă nu putem indica dacă se poate extrage episodul prezidenţialelor algoritmului politic al USL. Calculul probabilităţilor se bazează pe evenimente trecute şi nici structura de partide, nici răspândirea charismei pe scena politică românească nu par a pune ireversibil în pericol transferul lui Crin Antonescu de la Senat la Cotroceni. Deocamdată. Dar pentru că realitatea are opţiuni infinit mai bogate decât imaginaţia, care la rândul ei are resurse aproape nelimitate, să ne punem în situaţia consilierului care vrea să evalueze piaţa elitelor prezidenţiabile. Şi pentru a nu pica în capcana teoriei probabilităţilor, care ia în calcul viitorul doar pe baza trecutului şi a prelucrării lui rezonabile, să trecem în revistă, deocamdată, posibilităţile. Am identificat şapte, mai mult sau mai puţin viabile, dar greu de cre