Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă o cerere de eliberare a lui Jitea, respinsă

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 17 iulie 2013 ·

După ce în urmă cu mai bine de o săptămână magistraţii gălăţeni au decis prelungirea măsurii preventive în cazul lui Liviu Jitea, ieri, judecătorii au respins încă o cerere de eliberare sub control judiciar formulată de acesta. „Respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul J. M. L . Conform art. 192 alineat 2 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare”, se arată în soluţia pronunţată ieri de magistraţii Tribunalului Galaţi.

Jitea se află în arest din 9 martie, când a fost propus pentru arestare preventivă şi s-a eliberat mandat de arestare preventivă pe numele său, într-un dosar în care procurorii DIICOT Galaţi îl acuză de afaceri ilegale cu alcool. Alături de acesta, au mai ajuns în arest la vremea respectivă alţi şapte colaboratori ai afaceristului. Unul dintre ei a obţinut eliberarea la începutul lunii mai iar alţi trei, în luna iunie. În acest moment, dintre membrii lotului Jitea, care au primit mandate de arestare la data de 9 martie, se mai află în arest Cristea Stoica, Neculai Bica şi Raluca Milea.

După ce în urmă cu mai bine de o săptămână magistraţii gălăţeni au decis prelungirea măsurii preventive în cazul lui Liviu Jitea, ieri, judecătorii au respins încă o cerere de eliberare sub control judiciar formulată de acesta. „Respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul J. M. L . Conform art. 192 alineat 2 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare”, se arată în soluţia pronunţată ieri de magistraţii Tribunalului Galaţi.

Jitea se află în arest din 9 martie, când a fost p

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 6 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 8 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 3 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 8 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA

HotNews acum 3 ore
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France Presse, transmite Agerpres. Ale

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 5 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 5 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/28°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/29°
lun.

13°/20°
mar.

10°/19°
mie.

10°/12°
Constanta
acum

dum.

7°/19°
lun.

13°/20°
mar.

13°/17°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/27°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

8°/16°
Timisoara
acum

12°
dum.

10°/25°
lun.

12°/23°
mar.

11°/18°
mie.

10°/15°