Primarii din comunele de munte vin mâine la Cluj-Napoca să-şi rezolve problemele.
Reprezentanţii primăriilor din Huedin, Aghireşu, Apahida, Baciu, Băişoara, Beliş, Călăţele, Căpuşu Mare, Ciucea, Feleacu, Floreşti, Gilău, Gârbău, Iara, Izvoru Crişului, Mărişel, Măguri-Răcătău, Mănăstireni, Mărgău, Negreni, Poieni, Râşca, Săcuieu, Săvădisla şi Valea Ierii vin mâine la Cluj ca să se întâlnească cu prefectul Gheorghe Vuşcan. Una dintre temele de discuţie e administrarea fondului silvic - prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier şi a faptelor ilicite asociate din exploatarea, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos.
La întâlnire vor participa mai mulţi şefi de instituţii publice, dar şi reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente.