Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O varã fierbinte – încep alegerile femeilor PSD, mai repede cu un an!

Publicat in Cronica Vaii Jiului, miercuri 17 iulie 2013 ·

Desi mandatul aleselor din PSD expirã în septembrie 2014, alegerile în organizatiile de femei din toatã tara au fost devansate cu un an din cauza aglomerãrii electorale de anul viitor. În Valea Jiului, aceste alegeri vor avea loc la sfârsitul lunii iulie. Vineri, la Deva, în cadrul Biroului Permanent, se va stabili întregul calendar.

Desi mandatele presedintilor organizatiilor de femei ale PSD expirã în septembrie 2014, o hotãrâre a Biroului Permanent National a devansat alegerile cu un an. Adicã în perioada iulie-august 2013 vor avea loc alegeri în toate municipiile, orasele si comunele din tarã, în septembrie vor avea loc conferintele judetene, iar în octombrie – Congresul National. Va fi o lungã varã ”fierbite” când lumea încã se aflã în concedii, când în teritoriu au loc multe actiuni culturale de sezon, nunti, botezuri si ce o mai fi specific sezonului. Care este cauza acestei devansãri?

”Hotãrârea Biroului Permanent National a avut un motiv serios, respectiv suprapunerea în 2014 a alegerilor europarlamentare, cele prezidentiale si cum mandatele noastre expirau în septembrie 2014, nu ar fi existat timpul fizic necesar ca în acelasi an sã se desfãsoare si aceste alegeri în miile de localitãti ale tãrii, plus toate judetele, apoi congresul national.

Vineri, la ora 16,00, va avea loc, la Deva, sedinta Biroului Permanent Judetean al Organizatiei de Femei, la care va participa si presedintele Laurentiu Nistor, sedintã în care vom stabili si aproba programul desfãsurãrii alegerilor pe zile si ore.

Pe lângã alegerile în organizatiile de femei, vor avea loc alegeri si la Liga pensionarilor. De luni, mã voi afla zilnic în teritoriu, la fiecare organizatie în parte, exceptând sfârsitul de sãptãmânã având în vedere cã e varã, cã existã tot felul de evenimente si manifestãri.

În organizatiile din Valea Jiului, aceste alegeri vor avea loc cealal

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 48 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 2 ore
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum 2 ore
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum o ora
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Iohannis: Ziua Drapelului Naţional celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii

Mediafax acum 58 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 26 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. Celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii române, a spus şeful statului.

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°