Echipa Oţelul Galaţi şi-a schimbat sediul social în Bucureşti, astfel încât personalul administrativ, documentele şi calculatoarele au fost mutate în cursul acestei săptămâni.
După vestea că Oţelul Galaţi se află în insolvenţă, simpatizanţii echipei mai au parte de o ştire neobişnuită. Astfel, echipa şi-a mutat sediul social în Bucureşti, notează viata-libera.ro. Sursa citată menţionează că scenariul nu exclude mtarea echipei la Chiajna sau Voluntari, lucru vehiculate în ultima perioadă.
Directorul executiv al echipei, Remus Pascu, a declarat că schimbarea este una firească: „Au fost ridicate toate dosarele pentru a fi puse la dispoziţia administratorului judiciar. Sediul social al clubului e la Bucureşti şi trebuie să ne supunem. Toţi cei care nu se ocupă de partea sportivă, ci de contabilitate sau ce ţine de partea de birouri se vor muta la Bucureşti. Nu trebuie să fie nimeni îngrijorat de echipele Oţelului. Chiar sunt mândru că avem echipe, nu doar o echipă, aşa cum e cazul echipei feminine a clubului“.
Ştiri pe aceeaşi temă:
Aşa se fac averile în România: Dan Adamescu, „investitorul“ care a venit la Oţelul pentru a scoate milioane de euro de la club. Schema unei „ţepe“ uriaşe
La un an după ce a încasat 18 milioane de euro din Champions League, Oţelul a depus o cerere de intrare în insolvenţă!