Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii de zece nu părăsesc ţara din lipsa banilor

Publicat in GAZETA de SUD, joi 18 iulie 2013 ·

Diana Fulga a absolvit Specializarea Matematică - Informatică la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova şi a reuşit să obţină media zece la bacalaureat, la discipline la care mulţi elevi fac faţă cu greu şi la clasă, matematică şi fizică. Nu a fost lipsită de emoţii. Cele mai multe i-au fost date de cerinţele de la limba şi literatura română. „Când am ieşit din examenul de limba şi literatura română am avut impresia că am greşit şi nu am vrut să dau nici un telefon. Eram prea emoţionată să aflu dacă este corect ce am scris. Subiectele nu au fost foarte diferite faţă de cei de la uman. Au fost accesibile. Şi la matematică au fost surprinzător de uşoare. Chiar nu mă aşteptam să fie atât de uşoare“, spune eleva.

A ales o facultate cu concurenţă mare

Cu media obţinută, Diana şi-a îndreptat atenţia spre o facultate cu exigenţe mari. „Fiind pe profil real, am ales să mă îndrept spre o facultate cu acest profil şi voi alege Politehnica, Specializarea Calculatoare şi Automatică. Am aflat din diferite surse că este cea mai bună facultate din cadrul Politehnicii şi ai deschidere pe piaţa muncii“, spune eleva. Şi concurenţa este destul de mare. „Din câte am auzit de la colegi, sunt cam opt candidaţi pe loc. Şi am emoţii. Trebuie să mă concentrez. Este foarte mare presiunea, pentru că, având notă mare la bacalaureat, vreau să am notă mare şi la admitere“, spune tânăra.

Planuri pentru a emigra

Opţiunea Dianei pentru o universitate din Capitală a venit după ce a făcut câteva calcule şi a constatat că nu are posibilităţi pentru a merge la studii în străinătate. „Aş fi vrut să plec încă din primul an de facultate, dar nu s-a putut. Nu am avut resurse financiare suficiente şi am optat pentru o facultate din Bucureşti“, spune tânăra. Nu a renunţat însă la ideea de a părăsi ţara. „Sper ca la master, cel puţin, să plec în străinătate. Dacă nu, când mă vo

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 52 minute
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 2 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum 37 minute
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 3 ore
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 3 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Se pregătește un nou tip de vaccin în Europa și SUA: Ce angajați vor fi obligați să îl facă. Țările au început deja să îl comande

Ziua News acum 18 minute
SUA şi ţările europene iau măsuri pentru a achiziţiona sau produce vaccinuri împotriva virusului gripei aviare H5N1 care ar putea fi utilizate la protejarea lucrătorilor expuşi riscului de infecţie din sectoarele creşterii păsărilor şi lactatelor, a

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 2 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum 2 ore
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

Prognoza meteo pentru Dobrogea, în următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum 30 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În prima săptămână a intervalului, valorile termice vor crește treptat, de la temperaturi maxime de 19...

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°