Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efective sporite la jandarmii montani

Publicat in Monitorul de Neamt, miercuri 17 iulie 2013 ·

• este vorba de doi cîini din rasa ciobănesc german • acestia vor fi pregătiti pentru căutarea si salvarea persoanelor pierdute în munti • Inspectoratul de Jandarmi Neamt are de ieri, 16 iulie, doi noi parteneri în executarea misiunilor în zonele montane. „Este vorba de doi cîini din rasa ciobănesc german, Pac si Picamu. Acestia au fost distribuiti unitătii noastre de către Centrul Chinologic «Dr. Aurel Greblea» din Sibiu. Pac este în vîrstă de opt luni, iar Picamu are sase luni. Noi mai avem alti doi cîini, din aceeasi rasă, unul este la Roman si este specializat în misiuni de ordine publică si sigurantă, iar cel de la Durău are aceeasi specializare ca Pac si Picamu, misiuni de căutare si salvare în zonele montane. Ca urmare a specializării lor, Pac si Picamu au fost repartizati la Posturile de Jandarmi Montane Bicaz si Vînători, avînd ca principală misiune căutarea si salvarea persoanelor pierdute sau dispărute în mediul natural“, a declarat căpitan Cătălin Resmerită, purtător de cuvînt al jandarmilor nemteni. Cei doi cîini sînt în perioada de predresaj, cînd sînt formati prin exercitii specifice vîrstei, cum ar fi deprinderea cu numele, cu zgarda si lesa, realizarea atasamentului fată de cel care îl are în grijă si dezvoltarea curajului fată de persoane străine. În viitorul apropiat, pentru perfectionarea deprinderilor practice si aprofundarea cunostintelor specifice necesare desfăsurării în bune conditii a misiunilor, Pac si Picamu vor executa si alte exercitii cum ar fi cele de disciplinare, mersul alături de conductor, pozitiile asezat, culcat, întoarcerile din miscare, lăsarea în pozitie si chemarea la conductor, lătratul la comandă, sau aport. Patrupedele vor mai învăta să semnalizeze persoanele găsite în misiunile de salvare si vor putea alege un obiect dintr-un grup, pe baza mirosului unui obiect corespondent, sau prinderea unor persoane ce au comis infract

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, după ce radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche / MInisterul Apărării: Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

News.ro acum 35 minute
Ministerul Apărării anunţă, joi, că radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche. ”Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o

Doi copii din Satu Mare și Sibiu, dați dispăruți de familii. Poliția cere ajutorul populaţiei pentru găsirea lor FOTO

Ziare.com acum o ora
Doi copii au dispărut, joi seară, 26 decembrie, din două județe diferite, anunță autoritățile care cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. O fată de 15 ani a dispărut din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, am

Turişti salvaţi de pe traseul Via Transilvanica / Salvamont Suceava a intervenit şi pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă

News.ro acum o ora
Salvamontiştii din Suceava au intervenit, joi, pentru a recupera doi turiştii de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă. ”O nou

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum o ora
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 4 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 5 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 2 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Horoscop vineri, 27 decembrie. Nativii unei zodii primesc vești bune de la locul de muncă

Adevarul acum o ora
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de 27 decembrie, vineri, a treia zi de Crăciun.

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

1°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°