Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei universităţi din Cluj RENUNŢĂ la mai multe specializări. Pentru ele nu se va mai organiza admitere

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 17 iulie 2013 ·

Peste 10 de programe de licenţă de la instituţii de învăţământ superior din Cluj-Napoca printre care Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică şi Universitatea de Artă şi Design, sunt propuse să intre în lichidare începând cu anul universitar 2013-2014, pentru acestea urmând să nu se mai organizeze admitere.

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că 183 de specializări din 37 de instituţii de învăţământ superior din ţară sunt propuse să intre în lichidare, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

Potrivit documentului elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) în acest sens, măsura ar urma să afecteze trei instituţii de învăţământ superior din Cluj-Napoca.

Astfel, la Universitatea Tehnică (UTCN), ar urma să intre în lichidare un program de licenţă, de învăţământ cu frecvenţă (IF), denumit Maşini-unelte şi sisteme de producţie, la Facultatea de Construcţii şi Maşini.

În schimb, la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) sunt propuse să intre în lichidare şapte specializări, atât la forma de învăţământ cu frecvenţă, cât şi la învăţământ cu frecvenţă redusă (IFR) şi învăţământ la distanţă (ID).

Printre acestea ne numără Ingineria şi protecţia mediului în industria chimică şi petrochimică, Inginerie economică în industria chimică şi de materiale şi Chimia mediului de la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică sau Filosofie (în limba maghiară) de la Facultatea de Istorie şi Filosofie.

La Universitatea de Artă şi Design (UAD) ar urma să se renunţe la programul de studii Arte plastice (pictură, la Bistriţa), Pedagogia artelor plastice şi decorative, Artă murală şi Arte decorative.

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 40 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Curtea Internațională de Justiție ordonă Israelului să oprească ofensiva asupra Rafah

HotNews acum 35 minute
Curtea Internațională de Justiție a decis că Israelul trebuie să-și oprească imediat ofensiva militară și alte acțiuni înteprinse în orașul Rafah din sudul Gazei, invocând „riscul imediat” pentru poporul palestinian, relateză BBC și The Guardian. Un

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 25 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 2 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°