Antrenor cu portarii la FC Olt Slatina, până în urmă cu câteva zile, când a dat curs ofertei din Arabia Saudită, Sabin Ciurea s-a arătat în mare parte mulţumit de evoluţia goalkeeperilor slătineni în sezonul trecut.
„Portarii au avut o evoluţie constantă, nu au greşit aşa... au fost greşeli, dar nu pot spune că mi-au pierdut meciul în urma unor greşeli flagrante”, a declarat Sabin Ciurea.
Tehnicianul consideră nivelul, în fotbalul românesc, destul de scăzut, în condiţiile în care se investeşte din ce în ce mai puţin în centrele de copii şi juniori, mizându-se pe aducerea jucătorilor străini.
„Aşa am zis şi eu, că seria în acest an va fi mai puternică, prin venirea Craiovei, dar în serie se plimbă aceiaşi jucători, eu zic că nivelul este slab la Divizia B, şi la Divizia A, ne vin jucători din afară, când numim cine a fost cel mai bun jucător din campionat, punem un străin, pentru că nu se dă importanţă acestor centre de copii şi juniori. Toţi copiii noştri din zona Timişoara, Arad, Oradea sunt în Ungaria, asta este problema cea mare”, a mai spus Sabin Ciurea.
În sezonul trecut, între buturile porţii grupării slătinene s-au aflat Alex Bugiu şi Cristi Bordea, însă oficialii clubului au anunţat, în această vară, că vor întări inclusiv postul de portar.
Antrenor cu portarii la FC Olt Slatina, până în urmă cu câteva zile, când a dat curs ofertei din Arabia Saudită, Sabin Ciurea s-a arătat în mare parte mulţumit de evoluţia goalkeeperilor slătineni în sezonul trecut.
„Portarii au avut o evoluţie constantă, nu au greşit aşa... au fost greşeli, dar nu pot spune că mi-au pierdut meciul în urma unor greşeli flagrante”, a declarat Sabin Ciurea.
Tehnicianul consideră nivelul, în fotbalul românesc, destul de scăzut, în condiţiile în care se investeşte din ce în ce mai puţin în centrele de copii şi ju