Între puţinii ofiţeri superiori cărora, pe merit, prinţul/regele Carol al II-lea le-a apreciat şi pus în evidenţă pregătirea şi ţinuta militară impecabilă, creativitatea şi eficienţa în actul de comandă, pe un loc special s-a aflat generalul Paul Teodorescu; un nepreţuit colaborator al lui Carol între 1918 şi 1940.

Relaţia dintre cei doi – fie ea şi cu întreruperi – e descrisă cu detalii de către general în paginile intitulate Fapte istorice. Un sfârşit dureros, ataşate la finalul manuscrisului său, Istoria Aeronauticei. Această ultimă lucrare, încă inedită, a fost donată în anul 1980, împreună cu alte documente şi diverse cărţi, Mănăstirii Dintr-un Lemn, pentru a fi păstrate în camera memorială pe care maicile i-au amenajat-o lui Teodorescu în Palatul Brâncovenesc; aceasta, ca dovadă de recunoştinţă pentru amplele lucrări de modernizare şi înfrumuseţare a sfântului lăcaş, desfăşurate între anii 1938-1940 din iniţiativa şi cu susţinerea directă a generalului. Iată-l, aşadar, pe Carol al II-lea în ochii generalului Paul Teodorescu şi viceversa. Paul Teodorescu mărturiseşte că l-a văzut pe prinţul moştenitor de aproape în anul 1912, în satul Militari, de lângă Bucureşti, la o aplicaţie executată în teren de Regimentul 6 Vânători, în al cărui efectiv era încadrat şi căpitanul Carol de Hohenzollern. Modul în care acesta a executat ordinele primite de la comandantul său i-a atras – notează Teodorescu – „admiraţia tuturor” şi, din acel moment, „am început să-i cunoaştem calităţile”. Prima întâlnire şi începutul colaborării s-au realizat cu certitudine – după cum reiese din dosarul personal al generalului Paul Teodorescu – la 1 aprilie 1918, când, având gradul de maior, Teodorescu a fost mutat în Regimentul Vânătorii de Munte pe funcţia de comandant de batalion şi ajutor al locotenentului-colonel Carol, aflat la comanda unităţii. Click aici pentru restul articolulu