Din cele 670 de aplicaţii depuse anul trecut pe Componenta Socială a Programului de Cooperare Elveţiano-Român, Fundaţia „Pentru Voi” a câştigat două finanţări, fiind singura organizaţie de pe lista câştigătorilor căreia i-au fost aprobate ambele proiecte depuse.
În cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român, au fost aprobate 29 de proiecte pe Componenta Socială, dintre care două sunt ale Fundaţiei Pentru Voi: „Sunt adult, trăiesc independent!”, care va primi o finanţare de 235.414,16 CHF, şi „Servicii de tip respite – Ia o pauză!”, care va primi o finanţare de 74.010,63 CHF.
Laila Onu, directorul fundaţiei, a spus că proiectul „Sunt adult, trăiesc independent!” va crea un centru pilot de pregătire pentru viaţă independentă a adulţilor cu dizabilităţi intelectuale, serviciu social nou pentru România. De asemenea, proiectul abordează unul dintre aspectele cele mai importante pentru adulţii cu dizabilităţi intelectuale, şi anume protecţia juridică, un drept fundamental, neasigurat de legislaţia românească.
Din cauza specificului dizabilităţii, persoanele cu dizabilităţi intelectuale sunt expuse abuzului, îndeosebi cel economic, şi au nevoie de protecţie, prin mecanismul diminuării capacităţii de exerciţiu. Acesta trebuie să protejeze persoana, fără a-i îngrădi exercitarea celorlate drepturi civile, cum ar fi dreptul de a munci, de a face alegeri. În România, există doar punerea sub interdicţie totală, care suprimă toate drepturile civile ale interzisului. Prin proiect, se va desfăşura o campanie de advocacy pentru creşterea gradului de conştientizare a autorităţilor, scopul fiind modificarea prevederilor Codului Civil referitoare la tutelă.
Cel de-al doilea proiect câştigător, „Servicii de tip respite – Ia o pauză!”, promovează o idee inovatoare în domeniu, venind în întâmpinarea marilor probleme cu care se confruntă familiile care au în co