Poliţiştii din Gorj au reuşit să-l prindă pe Cristian Baţai, bărbatul acuzat că acum o lună a răpit din faţa casei o adolescentă. Bărbatul s-a ascuns prin păduri ca să scape de polițiști, dar ieri a fost prins în casa unui prieten care îi dădea mâncare și haine.
Agresorul a fost prins după ce polițiștii l-au fugărit la marginea unei păduri. De o săptămână își găsise adăpost în casa unui prieten. Până ieri când a picat în plasa polițiștilor. „Urmare a activităţilor desfăşurate şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari, cu sprijinul poliţiştilor din cadrului Serviciului de Acţiuni Speciale, au depistat, astăzi, 17 iulie 2013, pe B.C.G., de 31 ani, urmărit la nivel naţional, întrucât pe numele său Judecătoria Târgu-Jiu a emis la data de 17 iunie 2013 un mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe. În fapt, în noaptea de 15-16.06.2013, începând cu orele 23:30 şi până la data de 16.06.2013, orele 20:30, suspectul ar fi lipsit-o de libertate pe minora V.M.A., în vârstă de 16 ani, din comuna Bâlteni, şi ar fi exercitat, totodată, acte de violenţă, asupra acesteia”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În arest a ajuns cel puțin pentru 24 de ore și cel care l-a găzduit. Localnicii și rudele minorei răpite respiră acum ușurate că au scăpat de agresor. „Justiţia să facă dreptate. Hodorogul ăla s-a încurcat cu fata noastră. Nu aţi văzut ce faţă are de periculos. Normal că ne-a fost frică în perioada asta că mai auzeam şi câinii urlând şi intram în casă”, a declarat bunica minorei. Pe numele lui Bațai a fost emis mandat de arestare în lipsă iar ieri magistrații au confirmat arestarea: „Clientul meu a recunoscut că s-a sustras cercetărilor, dar nu recunoaşte că a lipsit-o