Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opere de artǎ furate de la Muzeul Van Buuren din Bruxelles

Publicat in Ziua Veche, miercuri 17 iulie 2013 ·

Ȋn noaptea de luni spre marți, un număr de zece opere de artă, printre care tablourile “La penseuse”, de olandezul Kees Van Dongen, şi “Crevettes et coquillages”, de belgianul James Ensor, au fost furate.

Hoţii au forţat o fereastră pentru a pătrunde în clădire, o vilă din cărămizi roşii situată în Uccle, un cartier de lux din capitala belgiană. “Toate alarmele s-au declanşat, însă hoţii au fost deosebit de rapizi, totul a fost făcut în două minute”, a declarat custodele Muzeului şi grădinilor Van Buuren, Isabelle Anspach, citată de agenţia de presă Belga. “Ne exprimăm regretul pentru pierderea mai multor opere de o mare valoare patrimonială şi istorică”, a adugat Isabelle Anspach, fără să precizeze titlurile celorlalte opere furate şi nici suma la care se ridică prejudiciul. Aceasta a mai precizat că sistemul de securitate al muzeului Van Buuren era deosebit de performant şi că poliţia belgiană a iniţiat o anchetă. Pictorul James Ensor (1860-1949), originar din Ostende, este unul dintre marii maeştri ai expresionismului. Tabloul său “Entré du Christ à Bruxelles” este expus la Muzeul Getty din Los Angeles. Olandezul Kees Van Dongen (1877-1968), care a primit cetăţenia franceză în 1928, a reprezentat punctul central al unei expoziţii intitulate “Van Dongen, fauve, anarchiste et mondain”, organizată în 2011 la Muzeul de Artă Modernă din Paris. Instalat în fosta casă a cuplului de filantropi Alice şi David Van Buuren, muzeul expune operele maeştrilor flamanzi şi italieni din secolul al XV-lea până în secolul al XIX-lea, dintre care mai multe tablouri în ulei realizate de doi fii ai lui Pieter Brueghel, Rembrandt, Domenico Guardi, Ignace Fantin-Latour şi Vincent Van Gogh, potrivit mediafax. Opere din secolul al XX-lea, semnate de Paul Signac, Léonard Tsugouharu Foujita, Max Ernst şi din şcoala belgiană, de Constant Permeke şi Rik Wouters, completea

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 2 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 6 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 3 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Lasconi: Ciolacu este ocupat să filmeze TikTok-uri, nu are timp să scoată ţara din dezastru

Mediafax acum o ora
Reacţia preşedintei USR vine după ce premierul Marcel Ciolacu a postat un nou clip pe TikTok, în care face un top mâncărurilor sale tradiţionale româneşti preferate. „Economiştii atrag constant atenţia asupra creşterii explozive a datoriei externe t

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 5 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 5 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 8 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Elon Musk, invitat să cumpere un castel din Evul Mediu pentru a-l transforma în hub pentru operațiunile sale din Europa FOTO

Ziare.com acum 56 minute
Miliardarul american Elon Musk este încurajat de un oraș din Polonia să cumpere un castel din apropiere pe care să îl transforme în sediul central al operațiunilor sale europene, transmite AP. Primarul din Glogowek, Piotr Bujak, a spus marți, 14 ian

Mijlocaşul slovac Andrej Fabry a semnat cu FC Universitatea Cluj

Mediafax acum 34 minute
Născut la 1 martie 1997 în Topolcany (Slovacia), Andrej Fabry a început fotbalul la vârsta de zece ani şi a trecut pe la mai multe echipe de juniori, printre care Velkek Ripnany, Zbehy şi FC Nitra. Ultima dintre acestea e şi cea pentru care a debuta

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°