Preşedintele Traian Băsescu şi omologul său moldovean, Nicolae Timofti, au discutat miercuri, la Chişinău, despre posibilitatea construirii a două noi poduri peste râul Prut, care ar trebui să fie amplasate în regiunea oraşului Ungheni şi între localităţile Fălciu şi Leca.
"Am vorbit şi despre necesitatea construirii unor noi poduri peste râul Prut în regiunea oraşului Ungheni şi între localităţile Leca din Republica Moldova şi Fălciu, România", a afirmat preşedintele moldovean într-o conferinţă de presă comună cu Traian Băsescu.
Subiectul construirii de noi poduri peste Prut între cele două ţări a fost discutat şi săptămâna trecută de premierii Victor Ponta şi Iurie Leancă.
Însă tema nu este recentă. Şi în urmă cu un an cele două părţi au evocat necesitatea construirii a două noi poduri peste Prut. De altfel, despre podul de la Ungheni se discută de aproape zece ani. În perioada interbelică, peste Prut existau mai mult de 20 astfel de poduri, atât rutiere, cât şi de cale ferată, însă cea mai mare parte a acestora au fost distruse în al doilea Război Mondial.
Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că proiectul inteerconectării energetice Fălciu-Goteşti cu Republica Moldova va fi finalizat în luna octombrie, în prezent mai fiind în lucru alte două proiecte similare - Bălţi-Suceava şi Ungheni-Iaşi-Răşeni.
"Mă bucură faptul că proiectul de intercontectare Fălciu-Goteşti se va finaliza în luna octombrie a acestui an şi vom continua cu celelalte proiecte pentru ca R. Moldova să aibă alternativă, să nu fie dependentă de o singură sursă de import de energie şi gaze", a afirmat preşedintele Băsescu după întrevederea cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti.
Liderul moldovean a arătat că celelalte două proiecte de intercontectate energetică menţionate sunt în derulare, prin accesarea de Guvernul de la Chişinău a finanţării neram