Şase instituţii de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu nu vor mai putea organiza admitere, începând cu anul universitar 2013-2014, pentru că nu au solicitat evaluare la termen şi au mai multe nereguli, a declarat ministrul pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu.
Cele şase universităţi vor intra în lichidare pentru toate programele de studii de licenţă, a precizat ministrul Mihnea Costoiu, atrăgând atenţia candidaţilor că trebuie să verifice la fiecare universitate dacă programul de studii pentru care optează este autorizat provizoriu sau acreditat, potrivit Mediafax.
Instituţiile vizate sunt Universitatea "Mihai Viteazul" din Craiova, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, Societatea Ateneul Român - Universitatea Ecologică "Traian" din Deva, Fundaţia Univeristară "Milenium" din Timişoara, Fundaţia pentru Promovarea Învăţământului European (FINE) - Universitatea Wales- România din Bucureşti şi Asociaţia pentru Învăţământ Superior în Comerţ şi Turism - Universitatea de Ştiinţe, Arte şi Meserii din Bucureşti.
Pentru toate programele de studii de licenţă din structura acestora, prin Hotărârea de Guvern 707/2012 s-a prevăzut obligaţia de a solicita intrarea în legalitate până la 31 martie 2013, respectiv să facă solicitare de evaluare, a explicat ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică Mihnea Costoiu.
Astfel, Universitatea "Mihai Viteazul" din Craiova are în structura sa şase programe de studii universitare de licenţă autorizate înperioada 1997 - 2003. Aceste programe au depăşit termenele de evaluare în vederea acreditării. Din anul 2003 instituţia nu a mai facut nici o solicitare de evaluare, a precizat Mihnea Costoiu.
Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi are în structura sa două programe de studii universitare de licenţă ce au depăşit termenele de eva