Centrul Vechi din Bucureşti şi atracţiile pe care această zonă din Capitală le oferă turiştilor români şi străini sunt promovate într-un editorial elogiativ, publicat în secţiunea "Travel" de pe site-ul grupului britanic BBC.
În editorialul intitulat "Noul Oraş Vechi al Bucureştiului" ("Bucharest's new Old City"), jurnalistul Mark Baker de la BBC vorbeşte în termeni elogiativi despre Centrul Vechi din Capitală, lăudând totodată eforturile depuse în ultimii ani de autorităţile române pentru a reamenaja această zonă cu scopul de a-i exploata potenţialul turistic şi istoric.
"Turiştii care vizitau în trecut capitala României, Bucureşti, se aflau de cele mai multe ori doar în trecere prin acest oraş, în drumul lor spre destinaţii mai interesante, precum Transilvania, Bulgaria sau Istanbul. Imaginea tipică (şi depăşită) a oraşului era aceea a unui oraş ponosit şi murdar, în care nu aveai prea multe lucruri de văzut, cu excepţia Casei Poporului, o construcţie a cărei arhitectură supradimensionată reflectă egoul exacerbat al fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Era un oraş în care puteai să te opreşti pentru o noapte, dar asta era tot", spune jurnalistul britanic în partea introductivă a articolului său.
În prezent, însă, turiştii au multe motive pentru a rămâne mai multe zile în Bucureşti, continuă Mark Baker, lăudând eforturile depuse de autorităţile române pentru a restaura centrul istoric al Capitalei, prin amenajarea unui "cartier pietonal încântător, în care există suficient de multe distracţii care să te ţină ocupat în timpul zilei şi suficient de multe baruri şi cluburi pentru a te ţine treaz întreaga noapte".
Renovarea Centrului Vechi nu a fost însă o sarcină uşoară, întrucât a fost nevoie de aproape un deceniu pentru ca proiectul să fie finalizat, reaminteşte jurnalistul britanic, care vorbeşte despre "agonia" lucrărilor de reamenajar