Intr-un discurs rostit marti, la Banca Nationala, directorul general al FMI, doamna Christine Lagarde, a propus la un moment dat auditoriului un exercitiu de imaginatie. Infatisand lumea ca pe un sat mare. Sau ca pe o localitate cu cartiere, cu strazi, cu case. Notand ca, intr-o astfel de localitate, tot ce se decide undeva, intr-un cartier anume, imprejurarile ce intervin intr-un loc sau altul produc efecte in toate celelalte cartiere, pe toate strazile, in toate casele.
Un efect literar, o metafora care sa dea culoare discursului? Imposibil. Nu e stilul doamnei Lagarde.
O judecata subtila, cu un talc subinteles? Mai degraba. O interpretare literara sau logica a acestui paragraf nu are cum sa ne ajute. Dar ne poate fi de ajutor cel de-al treilea criteriu de judecata: interpretarea istorica. In a doua parte a anilor 1990, dupa criza din Asia de Sud-Est, directorul general de atunci al FMI, domnul Michel Camdessus, a acordat un interviu memorabil ziarului „Le Monde“. Ce spunea? Merita sa rememoram: „Este urgent sa repunem ceasurile la ora actuala. S-a produs un soc intre modelele de dezvoltare invechite si disciplinele proprii globalizarii economice. Fiecare tara trebuie sa vizeze excelenta in practica sa macroeconomica. Dreptul de a gresi nu exista. (…) Un ministru de finante, de undeva, dintr-o tara anume, care face prostii, strica in mod automat sistemul financiar mondial.“ Doamna Lagarde, in esenta, nu a spus altceva. Dar a spus-o cu alte cuvinte, pe un alt ton, abia sugerand ca am pierdut dreptul de a mai gresi. Ne-a spus insa, deschis, ca avem nevoie de noi reforme. Si ca toate aceste reforme trebuie sa vizeze performanta. Cu alte cuvinte, ne-a indemnat sa ne debransam de viziunile idilice despre economie, de dorinta iluzorie de a avea un stat al bunastarii inainte de a avea un stat care sa incurajeze si sa stimuleze competitia in munca, libera in
