Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premiul Goncourt 2012/ de Stelian Ţurlea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 19 iulie 2013 ·

Într-un sat corsican, departe de ţărm, doi tineri ai locului îşi părăsesc promiţătoarele studii de filosofie pe continent şi se întorc să administreze un bar local, cu gândul să aplice învăţăturile lui Leibnitz şi să transforme locul în cea mai bună dintre lumile posibile. Dar bucuria începutului e roasă destul de repede de rănile vechi nevindecate şi toate sfârşesc tragic. În rezonanţă cu predica pe care o ţinuse, cu multe secole în urmă, Augustin, la Hippone, la apropierea hoardelor barbare, despre fragilitatea regatelor pământeşti. Cam aceasta ar fi, foarte pe scurt, ideea romanului, o carte superbă, admirabil scrisă, admirabil tradusă, încântătoare pentru orice cititor, de pe orice meridian, apărută anul trecut şi încununată cu Premiul Goncourt. Felicitări Editurii pentru o asemenea promptitudine.

Romanul debutează cu descrierea unei fotografii făcute într-o zi caniculară din 1918, în curtea şcolii unui sat, de un fotograf ambulat care a imortalizat toate familiile satului, pe rând, eroul romanului contemplând absenţa sa din imagine, pentru că încă nu se născuse la acel moment, iar tatăl încă era prizonier într-un lagăr din Ardeni. Fotografia e sfârşitul unei epoci, sfârşitul veacului dinainte. Urmează povestea membrilor din fotografie ai acestei familii şi a urmaşilor lor care încearcă să se îndepărteze de satul natal, să-l lase în urmă, dar sunt mereu ajunşi şi cotropiţi de necrozele trecutului - adică urmează povestea altui secol, cu alte şi alte războaie în toate colţurile lumii, cu grandoarea şi decăderea unor imperii, inclusiv a celui francez. Întocmai ca în cazul imperiilor roman sau colonial, cangrenate încă de la naştere, eroii cărţii nu văd, nu simt propierea sfârşitului sau preferă să nu descopere semnele prevestitoare. Sfârşitul romanului e un text de o luciditate copleşitoare scris la Hippone în anul 410 de Sfântul Augustin, când la porţi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Călin Georgescu a preluat conducerea şi în diaspora, devansând-o pe Elena Lasconi

News.ro acum 23 minute
Candidatul independent Călin Georgescu a preluat conducerea şi în dispora, după centralizarea a peste 36% din procesele verbale, devansând-o pe Elena Lasconi. Potrivit datelor transmise în timp real de către Autoritatea Electorală Permanentă, după c

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum o ora
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 2 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum 58 minute
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 2 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 2 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 30 minute
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 3 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 3 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
lun.

-2°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°