Fondul închis de investiţii BT Invest 1, administrat de BT Asset Management, parte a grupului Banca Transilvania, vrea săplaseze în piaţă, prin vânzare specială la ordin, un pachet de 13 milioane de acţiuni SIF Moldova (SIF2), reprezentând 2,5% din capitalul SIF, potrivit unui anunţ publicat pe bursă.
Pachetul valorează în acest moment pe bursă circa 15,66 mil. lei (3,52 mil. euro), la preţul de închidere de joi, de 1,205 lei/acţiune.
Tranzacţia este programată pentru data de 19 iulie (vineri), iar condiţia pusă de vânzător este ca execuţia să se realizeze doar în cazul vânzării integrale a pachetului. Intermediarul tranzacţiei este firma de brokeraj BT Securities, care face parte tot din grupul Banca Transilvania.
Banca Transilvania şi entităţile afiliate deţineau în primăvară între 10 şi 20% din acţiunile SIF Moldova şi au reuşit să-şi numească trei reprezentanţi în consiliul de administraţie al SIF2, pe Horia Ciorcilă, preşedintele băncii, pe Radu hanga, şeful BT Asset Management, şi pe omul de afaceri Octavian Radu, un apropiat al grupului BT.
Fondul de investiţii BT Invest 1, avea la finalul lunii iunie active de 59,2 mil. lei, iar în ultimele 12 luni fondul a avut un randament de 10,45%.
Fondul închis de investiţii BT Invest 1, administrat de BT Asset Management, parte a grupului Banca Transilvania, vrea săplaseze în piaţă, prin vânzare specială la ordin, un pachet de 13 milioane de acţiuni SIF Moldova (SIF2), reprezentând 2,5% din capitalul SIF, potrivit unui anunţ publicat pe bursă.
Pachetul valorează în acest moment pe bursă circa 15,66 mil. lei (3,52 mil. euro), la preţul de închidere de joi, de 1,205 lei/acţiune.
Tranzacţia este programată pentru data de 19 iulie (vineri), iar condiţia pusă de vânzător este ca execuţia să se realizeze doar în cazul vânzării integrale a pachetului. Intermediarul tranzacţiei es