Scris de Cristian Horgoș - La ediţia aniversară, Târgul Meşterilor Populari aduce 150 de invitaţi selectaţi de Muzeul Ţării Crişurilor.
A XX-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari va debuta oficial vineri, de la ora 18:30, în Parcul „Nicolae Bălcescu” din Oradea, dar standurile se vor expune mai devreme.
La această ediţie aniversară sunt 150 invitaţi din 25 de judeţe care acoperă toate zonele etnografice ale ţării precum şi din Ungaria.
Aceasta în condiţiile în care, ca organizator, Muzeul Ţării Crişurilor a fost nevoit să selecteze dintre meşterii doritori să participa la târgul orădean pentru a fi reprezentate toată paleta de creaţii artizanale.Doar meşteri invitaţi
„La una dintre ediţii, ne-am trezit cu prea mulţi meşteri olari din zonele Horezu şi Corund. Le-am explicat că la Târg expozanţii participă doar cu invitaţie şi, cu toată părerea de rău, au trebuit să elibereze spaţiul expoziţional rezervat altora”, a exemplificat directorul Muzeului, Aurel Chiriac. Acesta ne-a mai explicat că meşterii nu plătesc administratorului Parcului „Bălcescu” nicio taxă care să se regăsească apoi în preţul plătit de orădeni pentru obiectele expuse pe domeniul public al oraşului. „Dacă s-ar fi pus problema unei astfel de taxe, am fi ales un alt amplasament”, ne-a asigurat Chiriac.
Artizanii vor expune cele mai însemnate creaţii ale meşteşugului lor (olărit, prelucrarea lemnului, cojocărit, ţesături, sumane, podoabe ţărăneşti, împletituri de papură şi nuiele, icoane şi pictură naivă, instrumente muzicale, măşti, ouă încondeiate, icoane pe sticlă şi pe lemn, turtă dulce, colac secuiesc, obiecte din scoarţă de copac, prelucrarea pieilor, ceramică etc.).
Va fi şi o zonă cu ateliere de creaţie, unde doritorii vor putea descoperi tainele unor meşteşuguri, putând chiar lucra la războiul de ţesut, la roata olarului, la cioplit sau la încondeiat ouă etc.Dipl