Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pungași cu tupeu în „Jaful secolului”. Hoții au cerut un milion de euro și libertatea în schimbul tablourilor

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 19 iulie 2013 ·

Tulcenii care au furat tablourile din Muzeul Kunsthal din Rotterdam au cerut banii după ce au fost arestaţi de judecătorii români.

Informaţie-şoc în cazul „Jaful Secolului”. Surse judiciare au precizat, pentru EVZ, că hoţii celor şapte tablouri furate anul trecut în luna octombrie, de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, ar fi negociat cu anchetatorii pentru a le spune unde sunt operele de artă.

Hoţii ar fi cerut nu mai puţin de un million de euro pentru a returna tablourile. Informaţia nu este negată, dar nici confirmată de autorităţile române. „Noi nu negociem cu infractorii. Dar sunt anumite situaţii când procedăm la luarea unor măsuri specifice în asemenea situaţii”, a precizat, pentru EVZ, unul dintre anchetatori. În schimb, procurorii din Koln au declarat, după arestarea unui complice german, că unul dintre hoţi a încercat, în luna martie, să şantajeze Fundaţia Triton, care deţinea cele şapte tablouri furate.

Bâlbele anchetei

Asupra anchetei planează serioase semne de întrebare. Surse bine informate au dezvăluit, pentru EVZ, că în momentul primei percheziţii efectuate pe 13 februarie, în comuna Carcaliu, localitatea tulceană unde au fost ascunse tablourile furate, procurorii DIICOT au hotărât să descindă fără să aştepte „semnalul” de la SRI şi de la ofiţerii de la Crimă Organizată care monitorizau rudele hoţilor. Din această cauză nu s-a reuşit, atunci, descoperirea unor dovezi care să facă legătura cu furtul. Mai mult, aşa cum reiese din declaraţia dată ulterior în faţa anchetatorilor de Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru- unul dintre hoţi - femeia s-a speriat şi, la patru zile după percheziţie, a pus pe foc tablourile. Ea a spus că ascunsese pânzele într- o groapă şi, apoi, într-un cimitir. În timpul percheziţiei efectuate pe 28 februarie a fost ridicată cenuşa din soba casei Olgăi Dogaru, odată cu mai multe arme care aparţineau fiului ei şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 29 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 2 ore
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°