Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cârciumaru nu vrea să-i ia locul lui Condescu în fruntea clubului Pandurii

Publicat in Gorj Domino, vineri 19 iulie 2013 ·

Directorul Complexului Energetic Oltenia i-a propus primarului să preia preşedinţia clubului de fotbal. Edilul a refuzat însă.

Şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor Clubului Pandurii în care preşedintele Marin Condescu ar fi fost pus în discuţie pentru schimbare trebuia să aibă loc pe data de 19 iulie. Din cauză că UEFA a decis ca meciul de debut al echipei Pandurii în Europa League să se dispute în deplasare şi nu acasă, AGA nu s-a mai întrunit. Managerul Complexului Energetic Oltenia nu a renunţat însă la ideea schimbării lui Marin Condescu. După cum a precizat într-o conferinţă de presă, acest lucru s-ar putea întâmpla la două zile după meciul retur din turul doi preliminar al Europa League dintre Pandurii Târgu –Jiu şi Levadia Tallinn, ce se va disputa joia viitoare pe Municipal. Primarul Municipiului Târgu -Jiu, Florin Cârciumaru, spune că managerul CEO i-a propus ca primăria să preia preşedinţia clubului Pandurii. Edilul afirmă că nu vrea acest lucru„Eu sunt primar şi preşedinte de partid. Să conduci clubul de fotbal înseamnă să prestezi o muncă voluminoasă de dimineaţa până seara, nu-mi doresc o astfel de poziţie de preşedinte al clubului”, a declarat Florin Cârciumaru. Edilul este de părere că descinderile făcute la sediul clubului gorjean au creat o imagine urâtă fotbalului din judeţ. „Nu a fost corect să se facă aceste descinderi, s-a creat o imagine urâtă clubului nostru. Eu îl cunosc foarte bine pe Marin Condescu; dacă instituţiile abilitate vor constata nereguli, acesta va face singur pasul înapoi, dar eu cred că nu sunt probleme la club. Mereu se face trimitere la votul meu şi al domnului Viorel David din AGA. Eu trebuie să cântăresc foarte bine la tot ce se întâmplă în jurul echipei pentru că pe mine mă iau la întrebări cetăţenii care vor perfomanţă la Pandurii”, a mai declarat Florin Cârciumaru.

Directorul Complexului Energetic

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 47 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 19 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°