Th. Burghele a fost rector al Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti între 1957 şi 1972. Îmi este imposibil să-mi amintesc, deşi am fost prezent, dacă la „celebra“ şedinţă de la Sala Floreasca fusese, în această calitate, în prezidiu. În prezidiu, alături de Florian Dănălache, prim-secretar al Organizaţiei Bucureşti a Partidului Muncitoresc Român (1954–1966), cel care a condus marile întruniri de epurare şi demascare a duşmanilor de clasă „insinuaţi“ în rândul intelectualilor universitari şi al studenţilor. Comportarea acestui nomenclaturist, apropiat al lui Dej şi Drăghici, comandant al trupelor de grăniceri, membru al CC şi supleant în Comitetului Executiv al Partidului aproape două decenii, supranumit „tiranul de la Capitală“, „satrapul“, „grobianul“ Florian Dănălache a provocat traume psihologice de durată unora dintre participanţi, între care mă prenumăr, chiar dacă norocul a făcut să nu fi fost, în acel moment, în ochiul bestiei. „Supravieţuitorii îşi amintesc satisfacţia sadică pe care a dovedit-o de câte ori şi-a putut permite să înjosesecă intelectualii sau studenţii bucureşteni. Menţionăm pe bază de documente frenezia sa în faimoasele represiuni studenţeşti. Florian Dănălache a pus la cale unele din cele mai «abjecte întruniri demascatoare» ale anilor 1956–1960. În timpul cât a domnit la Capitală, nu a existat instituţie în care să nu se fi simţit pumnul de fier al lui Dănălache. Servil cu cei de sus, bădăran cu cei de jos, Dănălache a reprezentat un caz flagrant de incompetenţă etică şi nocivitate socială.“ (Fragment din Raportul pentru Analiza Dictaturii Comuniste1). Faza de „descărcare“ după reacţia de şoc avută a fost pentru mine persistentă, iar uitarea – dorită ca terapie – a venit relativ târziu, dar şi cu ştergerea din memorie a unor detalii precum identitatea tuturor celor care au condus această şedinţă din 1959. Dintre colegii