Partida Petrolul-Vikingur, care contează pentru prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa League, începe la ora 20.00 pe stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti. Rămâneţi pe www.adevarul.ro pentru a urmări partida din format livetext.
UPDATE Cei doi antrenori au stabilit cei jucătorii pe care îi vor trimite în teren încă din startul partidei:
Petrolul: Pecanha - Achim, Geraldo, Hoban, Guilherme - Mustivar, De Lucas - Boudjemaa, Teixeira, Grozav, Hamza. Antrenor: Cosmin Contra.
Vikingur: Turi - B. Hansen, Sam Jacobsen, E. Jacobsen, Lervig - Vatnhamar, H. Jacobsen, Djurhuus, Djordjevic - Petersen - Justinussen. Antrenor: S. Clementsen.
Petrolul-Vikingur este prima partidă pentru ploieşteni în cupele europene după o pauză de 18 ani, ultima prezenţă a ploiştenilor în aceste competiţii consemnându-se în 1995, când „lupii” au fost eliminaţi din Cupa UEFA de Rapid Viena. Disputa Petrolului împotriva feroezilor de la Vikingur este, cel puţin teoretic, extrem de dezechilibrată. Nordicii sunt pe locul 8 din 10 în campionatul intern, iar în ultimele 11 partide au obţinut o singură victorie.