Gigi Becali s-a înscris, joi, la examenul de admitere pentru Facultatea de Teologie. El cere astfel să fie lăsat să susţină, vineri, examenul. Nu a fost acceptat, însă, pentru că, au explicat profesorii, la facultate sunt numai cursuri de zi.
Gigi Becali s-a înscris joi, prin intermediul unei colaboratoare, pentru admiterea la Facultatea de Teologie. Înscrierea a avut loc pe ultima sută de metri, dar degeaba: Becali nu a fost acceptat la examene. Fiind privat de libertate, latifundiarul din Pipera nu se poate înscrie decât pentru cursuri la distanță, ori, la teologie nu există astfel de facilități.
Prima probă era programată pentru vineri, atunci când se susţine, începând cu ora 08.30, evaluarea aptitudinilor socio-umane, urmând ca pe 22 iulie să se dea proba pentru aptitudini muzicale și dicție (pentru candidații la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală care nu sunt absolvenți ai seminariilor teologice), anunță România TV.
Dacă era acceptat, Becali ar fi participat, pe 23 iulie, la proba la desen pentru candidații la specializarea Teologie Ortodoxă- Artă Sacră, începând cu ora 09.00, iar pe 23 iulie, la concursul de dosare (pentru candidații la specializările Teologie Ortodoxă Didactică, Teologie Ortodoxă Asistență Socială și Teologie Ortodoxă Artă-Sacră).
La desen, Gigi Becali ar fi trebuit să-și demonstreze aptitudinile la: Studiu după natură, draperie, diverse obiecte de mărimi și culori diferite, mulaje, fragmente anatomice, etc.
N-a fost să fie! Gigi Becali s-a înscris, joi, la examenul de admitere pentru Facultatea de Teologie. El cere astfel să fie lăsat să susţină, vineri, examenul. Nu a fost acceptat, însă, pentru că, au explicat profesorii, la facultate sunt numai cursuri de zi.
Gigi Becali s-a înscris joi, prin intermediul unei colaboratoare, pentru admiterea la Facultatea de Teologie. Înscrierea a