Vestea că Nelson Mandela a fost internat în stare critică la un spital din Pretoria a făcut înconjurul lumii săptămânile trecute. Lui Steve Tuppin, gazda programului „CEO guru” de la BBC i se pare o mare nedreptate că aşteptăm cu toţii ca o astfel de personalitate iconică să dispară, ca să-i aflăm legenda. Ca să repare această nedreptate, Steve Tuppin a sintetizat cele şapte lecţii de leadership pe care managerii şi antreprenorii ar trebui să le ştie despre Mandela.
Stăpâneşte-ţi emoţiile şi rămâi fidel crezului tău
„Eu sunt propriul meu stăpân, căpitanul sufletului meu”, – obişnuia să spună Mandela citând din poetul victorian W.E. Henley. Conştient că va face închisoare, Mandela a rămas neclintit în convingerile sale politice. În 1960, când Congresul Naţional African a fost scos în afara legii de către regimul segregaţionist din Africa de Sud, Mandela a anunţat că partidul său renunţă la politica de non-violenţă din cauza sentinţei de închisoare pe viaţă: „Am fost declarat infractor prin lege, nu din cauza a ceea ce am făcut, ci pentru crezul meu.”
Reflectând la momentul în care a intrat la închisoare, Mandela a declarat: „Felul în care eşti tratat în detenţie depinde de comportamentul tău.”. La ameninţarea cu violenţa pe care a primit-o de la un gardian, se pare că ar fi ripostat, spunându-i: „Dacă îndrăzneşti să te atingi de mine, îţi promit că te voi purta până la Curtea supremă de justiţie, iar când voi termina cu tine, vei fi mai sărac ca un şoarece.”
Citeste mai mult pe cariereonline.ro