Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, într-un interviu pentru ProTV Chişinău, că după ce îşi va termina mandatul de preşedinte al României va cere, "poate", cetăţenia moldovenească, în semn de respect şi dragoste pentru Republica Moldova şi oamenii ei.
În încheierea vizitei pe care a avut-o, marţi, în Republica Moldova, Băsescu a acordat un interviu pentru ProTV Chişinău.
"Poate după ce îmi voi termina mandatul voi cere cetăţenia Republicii Moldova, în semn de respect pentru Republica Moldova şi ca semn de dragoste pe care o port oamenilor din această ţară", a spus Băsescu, citat de ProTV Chişinău.
El a precizat că a regăsit Chişinăul mai hotărât ca oricând pe drumul pro-european, subliniind, pe de altă parte, că aceasta n-a fost ultima lui vizită în Republica Moldova în calitate de preşedinte al României.
Băsescu a răspuns şi criticilor comuniştilor moldoveni, care au comparat vizita sa cu cea a lui Ion Antonescu, din 1941, care a avut loc tot în 17 iulie: "Mă surprinde, că Vladimir Voronin vorbeşte limba română, s-a născut în România Mare. Oare cum poţi să vorbeşti aşa despre ţara în care te-ai născut? (...) În plus, vizita mea se apropie de sfârşit şi n-am deschis niciun lagăr, n-am organizat niciun progrom, nicio concentrare de romi sau evrei".
Traian Băsescu a explicat că l-a sprijinit pe Vladimir Voronin în campania electorală din 2005 pentru că acesta părea pro-european convins. "Acum înţeleg că s-a făcut asiatic, deşi este născut la Dubăsari. Şi uită un lucru domnul preşedinte Vornonin: că era şef al acestui stat şi nu i s-a permis să ajungă la mormântul părinţilor. Eu n-aş uita lucrul ăsta, dacă aş fi în locul dânsului".
Tot marţi, Traian Băsescu a avut o întâlnire cu primarul Dorin Chirtoacă, acesta spunând că Băsescu ar putea, "în glumă sau