“În ultimii ani, am învăţat faptul că familia este cea care mă face fericită”
Roxana Voloşeniuc, redactor-şef Elle Romania, împlineşte astăzi 38 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
E foarte la îndemână să fii egoist
“Acum patru ani spuneam, în acelaşi articol ca azi, că bucuria mea supremă este să călătoresc, şi exact asta îmi doresc în continuare cel mai mult să fac în timpul meu liber. Dar ce s-a schimbat azi, faţă de acum patru ani, este compoziţia «grupului» cu care călătoresc. Între timp, «sunt» a devenit «suntem», adică trei oameni de bază: mama, tata şi «I» – aşa cum îşi spune Ivan, băieţelul meu de 2 ani. Ivan a călătorit deja în patru ţări, inclusiv Thailanda – de unde ne-am întors de câteva zile şi unde am stat trei săptămâni. Probabil că îmi seamănă foarte mult, pentru că s-a simţit acasă oriunde am mers şi a socializat cu toţi oamenii care au intrat în contact cu el.
La întrebarea «care este realizarea mea numărul unu, acum, la 38 de ani», am să răspund făra ezitare «Ivan». Sunt uneori surprinsă de mine şi de modul radical în care mi s-a schimbat felul de a gândi în doar câţiva ani. Până să apară el pe lume nici nu mă gândeam la această perspectivă. Sigur, îmi plăcea să admir copiii altora şi pe părinţii lor, pentru curajul de a fi luat această decizie atât de complicată în ziua de azi, dar nu mă vedeam nicicum în postura lor. Ah, ce greşeală mare aş fi făcut!
Încerc să nu mă comport ca o mamă exaltată şi evit pe cât posibil expresiile clasice de tipul «copilul îţi umple viaţa», dar în egală măsură mi-e greu să mă abţin să dau sfaturi femeilor nehotărâte încă în privinţa acestui pas în viaţă. E foarte la îndemână să fii egoist, şi chiar înţeleg acest lucru: e reconfortant să fii singurul care decide asupra vieţii tale, a programului tău ş.a.m.d., doar că TU nu eşti