Cei trei distribuitori de energie din Bulgaria, CEZ, EVN şi Energo Pro, riscă falimentul, din cauza scăderii preţurilor electricităţii din martie 2013, a noilor reguli privind achiziţia de energie regenerabilă şi a piedicilor de rambursare a cheltuielilor impuse de Comisia de Stat pentru Energie.
Confederaţia Sindicatelor Independente din Bulgaria (CITUB) a avertizat că posibilele concedieri în sectorul minier, provocate de achiziţia prioritară a energiei regenerabile, ar putea determina oamenii să distrugă panourile solare şi turbinele eoliene, a relatat publicaţia Sega, citată de Novinite.
Potrivit unui comitet parlamentar în domeniul energiei, situaţia companiei EVN este cea mai problematică, întrucât din iunie 2012 a înregistrat pierderi de 300 de milioane de leva (150 milioane euro).
Energo Pro a acumulat pierderi de 15,7 milioane de leva (7,2 milioane euro) în acest an, iar suma ar putea atinge 143 milioane de leva (71,5 milioane euro) la sfârşitul lui 2013, a declarat Plamen Stefanov, preşedintele consiliului de administraţie al companiei.
CEZ ar putea înrgistra la rândul ei în Bulgaria pierderi de aproape 200 de milioane de leva (100 milioane euro).
Reducerile tarifelor la electricitate din luna martie ar putea provoca EVN pierderi de 35 de milioane de leva (17,5 milioane euro), iar Energo pro de 24,6 milioane de leva (12,3 milioane euro).
În luna martie, EVN a anunţat că riscă falimentul, din cauza modificării regulilor de achiziţii guvernamentale de energie regenerabilă.
Joerg Sollfelner, director general al EVN Bulgaria, a explicat că distribuitorii de energie au început să înregistreze pierderi după ce DKEVR a modificat modelul de formare a preţurilor. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »