Uniunea Europeană nu intenţionează să interzică fracturarea hidraulică, o controversată tehnologie de exploatare a gazelor de şist, ci va stabili reguli pentru a răspunde îngrijorării pentru mediu, a declarat, la Vilnius, comisarul pentru mediu, Janez Potocnik.
Comisia Europeana îşi va prezenta propunerile până la sfârşitul anului, pentru acoperi “unele lacune legislative grave”. “Nu este vorba despre interzicerea fracturării hidraulice la nivel european”, a explicat pentru AFP Potocnick, cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor europeni ai mediului, la Vilnius. “Scopul nostru este de a crea condiţiile pentru ca acest lucru să fie făcut într-un mod sigur şi securizat”, transmite Rador
Fracturarea hidraulică, care implică crearea de fisuri subterane prin injectarea unui amestec de apă, nisip şi substanţe chimice, la presiune ridicată, pentru a elibera gazul din stâncă, este deja implementată în Statele Unite, dar face obiectul unei interdicţii totale în Franţa din 2011. Polonia a dat undă verde pentru explorare, cu speranţa de a-şi reduce dependenţa de gazul rusesc.
Alte ţări, precum România, Ungaria şi Spania, au acordat, de asemenea, autorizaţii de explorare. Lituania a adoptat o lege, pe 30 mai, care deschide calea pentru un contract de prospecţie şi exploatare, cu compania americană Chevron. “Există diferite situaţii politice şi geografice şi, de asemenea, diferite evaluări ale problemei, şi trebuie să respectăm acest lucru”, a declarat Potočnik.
Uniunea Europeană nu intenţionează să interzică fracturarea hidraulică, o controversată tehnologie de exploatare a gazelor de şist, ci va stabili reguli pentru a răspunde îngrijorării pentru mediu, a declarat, la Vilnius, comisarul pentru mediu, Janez Potocnik.
Comisia Europeana îşi va prezenta propunerile până la sfârşitul anului, pentru acoperi “unele lacune legislative grave”. “Nu este vorba