Sunt condamnaţi să trăiască în întuneric, dar vor să dovedească încă o dată că pot trăi la fel ca şi o persoană care vede. În premieră în România, în acest sfârşit de săptămână va avea loc la Cluj-Napoca primul meci de futsall pentru nevăzători.
Aproape 20 de concurenţi din diferite oraşe ale ţării se vor lupta să ajungă câştigători. Printre ei se numără şi Marius şi Cosmin. Probleme cu vederea au de când se ştiu, însă la vârsta la care unii se apropie de terminarea studiilor gimnaziale ei şi-au pierdut definitiv vederea.
Se cunosc de mai bine de 20 de ani şi participă la toate turneele internaţionale de goal ball, un altfel de sport practicat de nevăzători. „Suntem de nedespărţit de când ne-am întâlnit, suntem prieteni atât pe teren cât şi în viaţa de zi cu zi”, ne-au povestit cu zâmbetul pe buze Marius şi Cosmin.
Sunt siguri că vor câştiga şi această competiţie la fel ca multe altele pentru că, spun ei, încă nu au învăţat să piardă. „La început cu siguranţă va fi greu, dar cu multă seriozitate, muncă şi o mare dorinţă de a câştiga. Suntem siguri că vom reuşi. Noi sperăm să câştigăm pentru că nu ştim să pierdem”, spune Marius.
Pentru ei, sportul a devenit un mod de viaţă şi un mare ajutor în acelaşi timp. „Sportul pentru mine înseamnă o chestie sufletească, de mic copil aveam impresia că sunt născut pentru a face sport”, povestește Marius. Părere împărtăşită şi de colegul lui, Cosmin, care apreciază că „e un mare păcat că au început să scoată orele de sport. Aceste ore înseamnă condiţie fizică şi sănătate curată. Pe noi în plus ne ajută foarte mult în orientarea în spaţiu”.
Pregătirile au început încă de astăzi, iar participanţii sunt îndrumaţi de doi antrenori. Regulile sunt simple şi totodată stricte. Pe teren vor intra patru jucători obligatoriu nevăzători şi un portar văzător. Mingea este prevăzută cu clopoţei, tocmai pentru a-i ajuta pe