Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul OSIM şi şefa de Resurse umane, cercetaţi după ce un angajat a falsificat actele de studii

Publicat in Gandul, joi 18 iulie 2013 ·

Directorul OSIM şi şefa de la Departamentul de resurse umane sunt cercetaţi, după ce un angajat al instituţiei şi-a falsificat documentele de studii pentru obţine un post mai bun, dar şi pentru a putea să lucreze la un for european, OHIM, echivalentul OSIM în UE, susţin surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, în martie 2009, un angajat al OSIM a dus la Departamentul de resurse umane o adeverinţă din care reieşea că este licenţiat, drept pentru care acesta a obţinut un post mai bine plătit.

Ulterior, în anul 2012, angajatul respectiv a fost detaşat la OHIM, organism european similar OSIM. Totodată, reprezentanţii OHIM i-au cerut acestuia o diplomă de licenţă, iar angajatul respectiv le-ar fi dat un document fals, spun anchetatorii.

În acest fel, susţin anchetatorii, bărbatul a produs un prejudiciu de 25.000 de euro, reprezentând salariile încasate de la OSIM în perioada 2009-2012, precum şi de 17.000 de euro, salariile primite în perioada în care a fost detaşat la OHIM.

În luna ianuarie a acestui an, angajatul în cauză şi-a dat demisia.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor sector 3 au descins, joi dimineaţă, la locuinţa bărbatului, ei având informaţii despre acest caz încă de la sfârşitul anului trecut.

În prezent, directorul OSIM şi şefa Departamentului de resurse umane sunt cercetaţi penal, fiind acuzaţi că nu au anunţat anchetatorii în momentul în care au aflat că angajatul şi-a falsificat actele de studii.

Directorul OSIM şi şefa de la Departamentul de resurse umane sunt cercetaţi, după ce un angajat al instituţiei şi-a falsificat documentele de studii pentru obţine un post mai bun, dar şi pentru a putea să lucreze la un for european, OHIM, echivalentul OSIM în UE, susţin surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, în martie 2009, un angajat al OSIM a dus la Departamentul de resurse umane o a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primii şapte ostatici eliberaţi de Hamas au trecut frontiera în Israel, anunţă armata. ”Lupta noastră nu s-a terminat”, anunţă Forumul Familiilor Ostaticilor

News.ro acum 42 minute
Armata israeliană anunţă luni, într-un comunicat publicat pe Telegram, că cei şapte ostatici - Eitan Mor, Gali şi Ziv Berman, Matan Angrest, Omri Miran, Alon Ahel şi Guy Gilboa-Dala - ”tocmai au trecut frontiera către teritoriul israelian” cu forţel

Cine sunt ostaticii israelieni care urmează să fie eliberaţi de Hamas? Când este preconizată predarea

HotNews acum 3 ore
Gruparea militantă palestiniană Hamas urmează să elibereze luni zeci de ostatici pe care îi ţine în Gaza de doi ani, în schimbul a aproape 2.000 de deţinuţi şi prizonieri palestinieni, conform termenilor acordului dintre Israel şi Hamas, relatează R

Titus Corlățean se retrage din cursa pentru șefia PSD: „Proiectul nostru de înnoire nu este fezabil. PSD a devenit un spaţiu dominat de tranzacţii, frici şi calcule personale”

HotNews acum 31 minute
După retragerea lui Corlățean, actualul președinte interimar Sorin Grindeanu rămâne singurul candidat la șefia partidului. Senatorul Titus Corlățean a anunțat luni că se retrage din cursa pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat, s

NATO a început un exercițiu de descurajare nucleară. Alianța nu a dezvăluit detalii operaționale

Adevarul acum 51 minute
NATO începe luni exercițiul anual de descurajare nucleară „Steadfast Noon”, la care vor participa aproximativ 2.000 de militari și peste 70 de avioane, informează dpa, citând surse al organizației.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Economiei, dezbătută în plenul Senatului

Ziua Constanta acum o ora
Plenul Senatului va dezbate și vota, luni, moțiunea simplă în care ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, este criticat pentru 'lipsă de viziune, incompetență managerială, politizare excesivă și incapacita

Horoscop pentru săptămâna 13 - 19 octombrie 2025. Se anunță o săptămână cu forfotă în plan socio-profesional pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec În primele zile ale săptămânii este nevoie să te ocupi de curățenii generale, reparații, îmbunătățirea condițiilor domestice, vânzarea sau achiziționarea de bunuri patrimoniale. Sunt momente bune pentru a finaliza demersuri familiale și patri

Inflația a crescut ușor, dar a rămas sub pragul de 10% în luna septembrie. Ce s-a scumpit cel mai mult

HotNews acum o ora
Rata anuală a inflației a urcat la 9,88% în luna septembrie, de la 9,85% în luna august, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,09%, serviciile cu 10,36%, iar mărfurile alimentare cu 7,86%, potrivit datelor publicate luni de

Trump îl avertizează pe Putin: Încheie războiul sau voi trimite rachete Tomahawk în Ucraina

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus duminică, 12 octombrie, că este gata să autorizeze trimiterea rachetelor de croazieră Tomahawk către Ucraina, însă a precizat că va purta mai întâi o discuție cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin

EXCLUSIV După România - Austria, știu numele selecționerului care va sta pe bancă la baraj: „Ne ducem prea departe”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Invitați la GSP Live Special, emisiunea moderată de Mihai Mironică, Raul Rusescu (37 de ani) și Emil Săndoi (60 de ani) sunt aproape siguri: Mircea Lucescu (80 de ani) va fi selecționerul României și la potențialul baraj din primăvară. Opinia lor vi

Sorin Grindeanu a identificat „greșelile” care au dus scorul PSD sub 20% în sondaje

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar PSD, Sorin Grindeanu, consideră că două dintre greșelile făcute de social-democrați, care sunt motiv de scădere în sondaje, ar fi că la alegerile de anul trecut au crezut prea mult în cuvântul celor de la PNL și că nu au avut

Vremea

București
acum

15°
lun.

8°/18°
mar.

8°/15°
mie.

10°/12°
joi

10°/15°
Iasi
acum

10°
lun.

9°/13°
mar.

7°/13°
mie.

5°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

15°
lun.

8°/19°
mar.

9°/14°
mie.

12°/13°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

10°/13°
mar.

6°/12°
mie.

5°/12°
joi

4°/13°
Timisoara
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

9°/17°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°