Este, fără îndoială, unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din România. E suficient să vă gîndiţi la Ultima bandă a lui Krapp sau la Pyramus & Thisbe 4 You şi să-mi daţi dreptate. Anul trecut, Alexandru Dabija a debutat ca actor în scurtmetrajul O umbră de nor, în regia lui Radu Jude, care a avut premiera în mai, la Festivalul de la Cannes, în cadrul secţiunii Quinzaine des Réalisateurs. În film, Dabija joacă rolul unui preot de oraş, chemat la căpătîiul unei muribunde pentru ultima rugăciune. Sau penultima. În fine, o să vedeţi dvs. la toamnă. M-am întîlnit cu Alexandru Dabija în ultima dimineaţă de TIFF, la o cafea, ca să facem interviul pentru Dilema veche. Doar că ne-am apucat să vorbim despre una şi alta şi am lăsat interviul pentru mai tîrziu, pe mail. Iată ce-a ieşit:

Film

Ce v-a convins la scenariul lui Radu Jude să jucaţi într-o Umbră de nor?

M-a convins personajul Radu Jude. Am văzut Lampa cu căciulă şi Toată lumea din familia noastră – adică filme făcute de Jude – şi am citit scenariul cu ochii veniţi din filmele lui. Pe urmă, a mai fost şi ispita de a îmbrăca hainele de preot. E mai tare ca travestiul de care, trebuie să recunosc, sînt deseori ispitit.

Există un aer de familie între ceea ce vă preocupă pe dvs. în teatru şi ceea ce face Jude în film?

Răspunsul e plătit dinainte: da, există. Eu mă ocup cu Cehovul mai de mult, dar n-are importanţă. Pe amîndoi, cred, ne fascinează ce poate face omul.

V-a fost teamă de ceva, înainte să înceapă filmările la o Umbră de nor?

Da. Mi-a fost. De rezistenţa fizică. Ştiam că se stă la filmare cîte o zi întreagă, în căldură... Nu am nici un fel de respect sau preţuire pentru efortul în sine. Mor de rîs cînd aud de regizori care repetă zece, cinşpe ore, sau de artişti bătrîni care „rezistă mai abitir ca tinerii“. Mi-era teamă să nu leşin pe-acolo – la film se st