Peste 10.000 de persoane urmează să fie evacuate în Ungaria după găsirea, miercuri, a unei bombe de 100 de kilograme într-o grădiniţă de copii din Szekesfehervar (centru), a anunţat un responsabil al consiliului local citat de MTI. Sursa: Reuters
Este vorba de o bombă de fabricaţie sovietică, având 25 de kg de explozibil, a precizat preşedintele consiliului din Szekesfehervar, Norbert Dancs, menţionând că se întâmplă rar să mai fie găsite în Ungaria bombe de asemenea dimensiuni.
Zona unde a fost descoperită bomba va fi evacuată, pe o rază de 400 de metri, azi, începând de la ora locală 08.30 dimineaţa, iar furnizarea gazului va fi sistată temporar pe o rază de 50 de metri, până când o echipă de genişti va dezamorsa proiectilul.
Levente Kollar, de la poliţia judeţeană, a dat asigurări că bomba nu prezintă în acest moment niciun pericol pentru localnici.
Poliţia ungară a evacuat, ieri, 1.500 de persoane într-un cartier din Budapesta, după descoperirea unei alte bombe, de 50 kg, datând din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în apropierea Castelului Buda.
Ungaria, aliat al Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost bombardată intens de forţele americane, britanice şi sovietice în ultimele luni ale conflictului.
Numeroase obuze nu au explodat şi sunt descoperite constant, în special cu ocazia unor lucrări de reconstrucţie. Din 2008, autorităţile din Budapesta au procedat la numeroase evacuări.