Viaţa unui tânăr deţinut din Penitenciarul Bacău, care apelase la medicamente pentru a se sinucide, a fost salvată de medicii de la spitalul judeţean.
Deţinutului, în vârstă de 20 ani, i s-a făcut rău după ce a înghiţit mai multe medicamente, iar unul dintre colegii de cameră a alertat gardienii, scrie Agerpres. A fost solicitată o ambulanţă şi acesta a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale şi a fost internat.
"Persoana privată de libertate, condamnată definitiv la patru ani de închisoare pentru furt calificat, fiind clasificată în regim semideschis, a înghiţit voluntar, din motive necunoscute, mai multe medicamente. Tânărul a fost prezentat imediat la cabinetul medical pentru îngrijiri medicale şi ulterior transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, pentru investigaţii amănunţite. Starea de sănătate a deţinutului este acum stabilă, urmând a fi externat în cursul zilei de joi", a declarat agent Cristina Cîrlan, purtător de cuvânt la Penitenciarul Bacău.
Conform procedurilor, conducerea penitenciarului a declanşat o anchetă internă pentru a se afla de unde şi-a procurat deţinutul medicamentele, în condiţiile în care nu urma niciun tratament medical.